Vine o vreme în viață când fiecare trebuie să se așeze la casa lui.
Tare urât mi-a sunat mereu expresia asta. Îmi insufla cumva ideea că oamenii care nu sunt așezați sunt un fel de proscriși, așa, fără masă, fără casă și, mai ales, acceptați de societate, fără nicio șansă. Chestionată o foarte lungă perioadă, privită mereu ca un fel de renegată și hăituită de toate neamurile care nu mai puteau de dragul meu doar pentru că nu înțeleg conceptul de artist, atunci când am hotărât să mă “așez” (sună de parcă m-aș pune la clocit, nu alta) la casa mea, am vrut să fie una care să iasă cu totul din tipar și foarte aproape de stilul meu nonconformist.
“Arhitectura este marea carte a umanității.” – Victor Hugo
Mi-a luat cinci ani să găsesc un arhitect potrivit, care să fie la fel de zurliu ca mine în ce privește planurile viitoarei mele locuințe. Știți cum l-am găsi...