Cântec de primăvară şi....semnificaţii

Vii să-mi baţi iar în fereastră,
Tânăr soare auriu,
Şi zăpada de pe coastă
Fuge ca argintul viu.
Saltă gureşe şuvoaie.
Spumegate şi zglobii.
Cântă cinteze-n zăvoaie
Şi-n văzduhuri ciocârlii!
Ca zăpada care piere
După veacul iernii greu,
Piei şi tu de-acum, durere,
Iarna sufletului meu!
Albe la fereastră, două
Crengi de măr mi-au înflorit:
Vino, primăvară nouă,
Vreau să uit c-am suferit...
(Cântec de primăvară-Ştefan Octavian Iosif)