Două femei au făcut atac de cord și au decedat în timpul seismului de 6,1 din Mexic

Două femei vârstnice, speriate de cutremurul cu magnitudinea de 6,1 care a avut loc sâmbătă în Mexic, au făcut atac de cord şi au decedat, potrivit autorităţilor, informează DPA. Mişcarea telurică de sâmbătă, replica seismului puternic de acum patru zile care a ucis peste 300 de persoane în capitala Mexicului şi în împrejurimi, a provocat declanşarea sirenelor de alarmă. Se presupune că sirenele ar fi provocat moartea celor două femei, una de 80 de ani, aflată în locuinţa sa, cea de-a doua, în timp ce fugea pe stradă, spune primarul Miguel Angel Mancera. Au mai fost înregistrate şi alte cazuri de atacuri de panică sâmbătă, dar nu au mai existat victime sau pagube materiale după cea mai recentă replică seismică, a precizat acesta.

AGERPRES