De obicei, textele în care prezinţi un itinerariu de călătorie propriu, vrei să servească şi altora, de aceea, imediat cum ai ajuns înapoi, în fotoliul tău confortabil, în loc să-ţi expui trăirile intime, aduni din Google istorii demult stinse, dar scrise şi rescrise, şi o minimalizezi, fără tăgadă, pe cea pe care tocmai a scris-o istoria sufletului tău nomad. Şi, (nu-i aşa?), exact asta face ca scurta vizită într-un alt loc să nu mai fie a ta, ci a vorbelor tale… „Stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus”, vorba lui Eco! Ca s-o înţelegem şi noi o să pun şi traducerea ei literară „Trandafirul de ieri rezistă datorită numelui său, dar noi avem doar nume ale trandafirului fără rost.”

Când am aflat că o să trec două graniţe, dintr-o dată nu m-am mai simţit ca un melc în ale plecărilor fizice, ştiut lucru că Alma Naher asta, care scrie pe aici, pleacă, cu precădere, numai şi numai în cuvân...