KORRUPTION,HERR JOHANNIS,KORRUPTION!

Judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti au pus capăt procesului cu una dintre casele familiei Iohannis, dobîndită prin fals în acte publice, proces care a durat 17 ani (a început încă din mileniul trecut, adică în 1999)! Acest final vizează însă doar partea civilă a procesului (şi nici măcar aceasta, căci chiriaşii care cumpăraseră apartamentele din acel imobil trebuie acum să deschidă noi procese pentru a se reveni la situaţia anterioară „jafului“), dar lucrurile dificile pentru familia Iohannis abia acum încep!

Vechiul Cod penal, la art. 291, avea absolut acelaşi conţinut foarte clar: „Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este ofic...