MAFIOTII PEDELISTI EMIL BOC SI ADRIEAN VIDEANU AUDIATI VINERI LA TRIBUNALUL BUCURESTI!

Emil Boc, fost premier, și Adriean Videanu, fost ministru, au ajuns, vineri, la Tribunalul București.

Aceștia  vor fi audiați ca martori în dosarul lui Vasile Blaga, Blaga  este judecat pentru trafic de influență, în legătură cu finanțarea partidului din care făcea parte.

Cei doi nu au făcut declarații la intrarea în sediul Tribunalului București.

Vasile Blaga, fost senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pe 28 noiembrie 2016 de procurorii NA din Ploiești. El este  acuzat de trafic de influență, cauza fiind trimisă instanței supreme.

Mandatul de senator al lui Vasile Blaga s-a încheiat în luna decembrie 2016. Dosarul nu a mai fost de competența ÎCCJ și a fost trimis Tribunalului București.

Potrivit procurorilor, „în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare,   Vasile a primit în patru râ