MEDICII DE FAMILIE IES IN STRADA!

Societatea Națională pentru Medicina de Familie (SNMF) anunță că, în cursul zilei de miercuri, în fața Guvernului, va fi organizat un protest față de birocratizarea sistemului de sănătate, cadrele sanitare militând pentru un act medical curat, dar și pentru o asistență primară puternică.

Medicii de familie și pacienți din toate județele țării vor protesta, miercuri, în Piața Victoriei, față de situația actuală a sistemul de sănătate, în special față de problema birocratizării, dar și față de lipsa posibilității de a elibera anumite rețete, astfel încât bolnavii să nu mai fie nevoiți să alerge de la un medic specialist la altul.

Protestul din fața Guvernului va începe la ora 11.00, iar la ora 12.00, cadrele medicale își vor reînnoi jurământul de medici.

În urmă cu două săptămâni, sute de medici de familie au pichetat sediile Caselor Județene de Asigurări de Sănătate, din toată țară, unde au și d...