de-afară se-aud mamele tinere cum își cheamă copiii la umbră. țin fereastra înclinată pentru o gură de aer și intră țipetele lor și mă integrează. e o generație sub patru-cinci ani care deocamdată nu e gerontofobă. deci îmi face plăcere s-o ascult s-o primesc odată cu aerul reavăn în camera mea.
Citește mai departenu sunt un om împuținat mai am totuși șaizeci din noușcinci cât aveam. sunt o insectă mare cu exoschelet. coșul pieptului membrele subțiate osoase mandibula. apuc hrana și o duc către gură bâțâind chelicerele. ochii larg deschiși
Citește mai departePoetul îşi citeşte versurile în faţa orbilor.N-ar fi crezut că o să-i fie atît de greu.Vocea îi tremură.Mîinile la fel.Îşi simte fiecare propoziţiesupusă unui test al întunericului.Trebuie să se descurce singur,fără ajutorul culorilor sau al luminii.Un efort mult prea marepentru stelele din poemele sale, pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminiţele, luna,pentru peştii de culoarea argintului de sub apă,ori pentru vulturul atît de tăcut din înaltul cerului. Citeşte – de vreme ce e prea tîrziu să se oprească – despre băiatul în jachetă galbenă de pe pajiştea-nverzită,despre acoperişurile roşiatice gata de numărat în vale,despre numerele nărăvaşe de pe tricourile unor jucătorisau necunoscutul despuiat ce stă în uşa-ntredeschisă.Şi-ar dori să nu mai menţioneze – deşi nu are de ales – toţi sfinţii de pe cupola catedralei,fluturatul une
Citește mai departeBomba va exploda în bar la unu şi douăzeci.Acum e doar unu şi şaisprezece minute.Unii încă mai au timp să intre.Alţii să iasă.Teroristul e de cealaltă parte a străzii.Distanţa îl protejeazăşi priveşte ca la cinema:O femeie într-o jachetă galbenă... intră.Un bărbat cu ochelari fumurii... iese.Un grup de băieţi în blugi... discută.Şaisprezece minute şi patru secunde.Un puştan norocos călare pe scuter... trece.Un pălugan... intră.Şaptesprezece minute şi patruzeci de secunde.O fată... se plimbă; o fundă verde-i flutură-n păr.Autobuzul o acoperă.Unu şi optsprezece minute.Fata a dispărut.O fi intrat? N-o fi intrat?O să vedem cînd or să scoată cadavrele.Unu şi nouăsprezece minute.Se pare că nimeni nu mai intră.Un grăsan chelbos părăseşte localul.Se scotoceşte prin buzunare.Mai sînt zece secunde pînă la şi douăzeci.Grăsanul
Citește mai departeUnora – asta înseamnă că nu tuturor.Nici măcar celor mai mulţi, doar cîtorva.Nu punem la socoteală şcolile, unde-i impusă,nu-i socotim nici pe poeţi,ne dă cam două fiinţe dintr-o mie.Le place – dar le place şi supa cu găluşte,şi complimentele, chiar şi culoarea albastră,haina cu care s-au obişnuit,nu mai vorbesc de propria lor păreresau mîngîiatul unui cîine.Poezia – dar ce e poezia?S-au dat atîtea răspunsuri evazivela această întrebare.Nici eu nu ştiu ce-i poezia, şi mă agăţ de-acest nu ştiu ca de-un colac de salvare.Traducere de Doru Cosmin Radu
Citește mai departeProbabil am privit în urmă din curiozitate.Dar e posibil să fi avut şi alte motive.Am privit în urmă jelindu-mi vasul de argint.Din neatenţie, în timp ce-mi încheiam sandala.Să nu mai văd ceafa plină de virtuţia soţului meu, Lot.Ştiam că nici de-aş cădea moartănu s-ar opri din drum.Din nesupunerea unui om înjosit.Cercetînd dacă pe urme îmi călca cineva.Lovită de tăcere, sperînd că Dumnezeu se răzgîndise.Cele două fiice ale noastre dispăruseră peste vîrf de deal.Simţeam cum îmbătrînesc. Distanţă.Rătăceam fără sens. Toropeală.Am privit în urmă aşezîndu-mi desaga pe pămînt.Am privit în urmă cu teamă, neştiind încotro să păşesc.În cale mi-au apărut şerpi,păianjeni, şoareci de cîmp, şi pui de vulturi.Nici buni, nici răi. Pur şi simplu orice vietate se chinuia să răzbată prin panica iscată.Am privit în urmă devastată.Ruşinată pentru că mă furişam.Pe
Citește mai departeîn dulapul meu de medicamentemusca ierniia murit de bătrânețe jaluzelele mele japonezesunt trasecitesc despre Etiopia jaluzelele mele cristicesunt trasecitesc despre Virgina ascultând păsările cum cântăpe voci diferite îmi pierdperspectiva despre istorie am mers în păduresă mediteza fost prea frig sunt așa de furiosc-aș mușcadin vârful munților urăsc extazulacelui trandafiracelui păros trandafir păpușile galbene se înclină –săraca femeiee moartă lună plină –pin –casă veche lună plină în copaci– peste drumînchisoarea pentru un momentlunaa purtat ochelari de scafandru bând vin– regina grecieipe un timbru poștal știi de ce mă cheamă Jack?de ce?uite de ce biroul plinde scrisori –mintea mea e liniștită viscol în suburb
Citește mai departeDin motive incertesub circumstanțe neștiuteFiința Ideală a încetat să mai fie satisfăcută. Ar fi putut continua la infinit,tăiată din întuneric, forjată din lumină,în grădinile sale adormite deasupra lumii. De ce, oare, a început să caute senzații tariîn compania rea a materiei? La ce bun ar fi pentru epigoni,inepți, bătuți de soartă,lipsindu-le orice cale către eternitate? Înțelepciunea saltăcu un ghimpe înfipt în călcâiul său?Armonia a deraiatde la apele învolburate?Frumusețeacu viscerele sale neatrăgătoareși Binele –de ce umbră,când nu avea una înainte? Trebuie să fi fost un motiv,oricât de incert,dar chiar și Adevărul Gol, ocupat cu răvășireagarderobei pământului,nu-l va trăda. Să nu mai zic, Platon, de acei poeți îngrozitori,gunoi împrăștiat de briza ce vine de sub statui,resturi ale acelei mărețe Tăceri de sus.
Citește mai departeAu sărit de la etajele în flăcări –unu, doi, câțiva,de mai sus, de mai jos. Fotografia i-a păstrat în viațăiar acum îi ținedeasupra pământului înspre pământ. Fiecare este încă întreg,cu o față anumeși sângele bine ascuns. Este suficient timppentru păr să se dezlege,pentru chei și monedesă cadă din buzunar. Încă sunt în apropierea aerului,în interiorul compasului de locuricare abia acum s-au deschis. Pot face doar două lucruri pentru ei –să descriu acest zborși să nu adaug un ultim vers. Traducător Florin Buzdugan
Citește mai departeDupă fiecare războicineva trebuie să facă ordine.Lucrurile nu se vorîndrepta de la sine, în fond. Cineva trebuie să împingă molozulla marginea drumuluica vagoanele pline de cadavresă poată trece. Cineva trebuie să se nămoleascăîn gunoi și cenușă,arcuri de canapea,cioburi de sticlăși cârpe pline de sânge. Trebuie adusă o grindăca să proptească un perete.Trebuie pus un geam,repusă o ușă. Estetic nu e,și durează ani întregi.Toate camerele de filmat s-au dusdupă un alt război. Ne vor trebui iarăși podurileși noi stații de tren.Mânecile se vor jerpelide la atâta suflecat. Cineva, cu o mătură în mâini,încă-și amintește cum a fost.Altcineva ascultăși dă din capul său întreg.Dar sunt deja cei din apropierecare încep să umble de colo-colo,care se plictisesc. Afară din tufișuriuneori cineva încă
Citește mai departe