• Întreab-o pe Alice - Autor anonim... 813

    E noaptea târziu, e vară și cald, iar eu abia am terminat de citit Întreab-o pe Alice, dar cartea m-a convins să redeschid calculatorul în toiul nopții, asta ca să îmi însemnez gândurile despre carte cât sunt proaspete. Adevărul este că personajul principal din carte nu se numește Alice, nici măcar nu știm cum o cheamă pe protagonistă, de fapt nici nu contează. Inițial am fost de-a dreptul reticentă în privința cărții, mă gândeam că va fi o carte cinematografică (scrisă pentru a se realiza o ecranizare după ea), dar m-am înșelat. Valoarea l

    Citește mai departe
  • stare de fapt... 380

    singur, atât de singur, că până şi respiraţia e o furtună dezlănţuită mugind peste întinsul amintirilor nesăbuite ce nu au aşteptat căderea serii, ştiind că perioadele de acalmie dor mai puţin departele de-aproape doare la fel şi numai prăpastia ştie dar nu poate spune câte durere a strâns în adâncuri şi cu toate că cele două maluri se surpă încontinuu tot nu reuşesc să se strângă în braţe dincolo de mine e doar tăcere în faţa mea e o mare de cuvinte numai eu, biată limbă de nisip mă strădui

    Citește mai departe
  • Poemul de joi. AS Pușkin (1799-1837)... 430

    Floarea O floare veştedă zăresc Ce-a fost uitată între pagini, Şi-un vis ciudat, nepământesc Trezeşte-n pieptul meu imagini.   Pe unde a-nflorit, şi când? De care Mai avut-a parte? Şi cine-a rupt-o, cu ce gând? Şi pentru ce a pus-o-n carte?   Să amintească un bun rămas? Vreo întâlnire sub murmure? Sau vreo plimbare-n molcom […]

    Citește mai departe
  • Balcanismul. Antropologul Vintilă Mihăilescu... 438

    Despre mitocănie S-ar zice că mitocanul este un personaj (sub)urban; dar şi că, la el, la ţară, românul nu e mitocan. Mitocănia are şi o sorginte ţărănească, desigur, dar mai degrabă pe linia iobagilor decît pe cea a răzeşilor. Dar ea ţine, mai ales, de urbanizarea masivă, fără cultura urbană corespunzătoare, cu regulile ei încetăţenite […]

    Citește mai departe
  • Agurida de la prânz. Despre slujbe expirate... 483

    Există și moldoveni revoltați După ce au văzut notele de la BAC, mii de elevi au decis să dea în judecată bisericile pentru că nu au fost ajutați de slujbele și de rugăciunile plătite ca să treacă cu bine examenele. Lumânările au ars degeaba, iar acatistele au fost plătite în zadar. Svetlana Filat, președintele Comitetului Părintesc […]

    Citește mai departe
  • Îmblânzind-o pe Nataşa de Nora Roberts-Colecţia Cărţi Romantice 390

    Îmblânzind-o pe Nataşa, de Nora Roberts-Colecţia Cărţi Romantice Primul volum al seriei „Familia Stanislaski“.    După o perioadă în care a fost The post Îmblânzind-o pe Nataşa de Nora Roberts-Colecţia Cărţi Romantice appeared first on Literaturapetocuri.ro.

    Citește mai departe
  • Ultimile haiku de iunie... 449

    Poeme de lângă Nissan © Daniel Onaca malul Nissanei – în stuful încă uscat rațele cu pui * norii trecători – pe Nissan liniștită trec canotorii * la podul cel vechi – oprit să privesc din nou cursul Nissanei   Mai multe poeme de acest fel, pe pagina FB, ”Haiku de azi și de ieri”, administrată de Daniela Zglibutiu: […]

    Citește mai departe
  • Trufe la cafea culese de la Evaluarea Națională... 420

    Proba de limba română ”Cratima – semn de punctuaţie dă muzicalitate versurilor.” ”Cratima întăreşte foarte mult aceste rânduri ale marelui poet.” ”El era trist deoarece nu făcea decât flori şi mere bengoase.” ”Cratima dă sens versurilor şi întăreşte caracterul oral al acestei poezii de Petre Ispirescu.” ”Îi mai veni inima la loc sugerează că chiar […]

    Citește mai departe
  • Moştenirea străbunilor de Maria Ileana-Editura Tritonic-prezentare 418

    Moştenirea străbunilor, de Maria Ileana-Editura Tritonic-prezentare Colecţia: SFFH    Când ai o poveste extraordinară în urma ta, rămâi cu multe întrebări lipsite The post Moştenirea străbunilor de Maria Ileana-Editura Tritonic-prezentare appeared first on Literaturapetocuri.ro.

    Citește mai departe
  • Îngerul alb de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie 363

    Îngerul alb, de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie Editura Blassco-Lucman Nr. pagini: 271     Scriitorul român Constantin Chiriţă s-a născut pe 12 martie 1925 The post Îngerul alb de Constantin Chiriţă-Editura Blassco-Lucman-recenzie appeared first on Literaturapetocuri.ro.

    Citește mai departe