luni, 20 februarie 2012
Editorial FT: Germania are o strategie de suicid asistat pentru Grecia, "prima colonie a zonei euro"
Strategia Germaniei pentru Grecia pare să vrea să le facă viaţa grecilor atât de insuportabilă încât aceştia să ceară ei înşişi să iasă din zona euro, o strategie de suicid asistat în "prima colonie a zonei euro", scrie editorialistul Financial Times (FT) Wolfgang Munchau.
"Strategia germană pare să urmărească să facă viaţa grecilor atât de insuportabilă, încât aceştia să vrea singuri să iasă din uniunea monetară. În mod cert, Merkel nu vrea să fie prinsă cu arma crimei în mână. Este o strategie de suicid asistat, una extrem de periculoasă şi iresponsabilă", scrie editorialistul FT, preluat de Mediafax.
Afirmaţiile foarte dure ale editorialistului FT, care până la preluarea acestei poziţii în septembrie 2003 a fost timp de doi ani editor al Financial Times Deutschland, vine în urma declaraţiilor de săptămâna trecută ale ministrului german de Finanţe, Wolfgang Schauble, că Grecia ar trebui să amâne alegerile, programate pentru luna aprilie, ca o condiţie pentru un nou ajutor extern.
"Ne aflăm într-un punct în care succesul nu mai este compatibil cu democraţia. Guvernul german vrea să împiedice o alegere democratică «greşită». Similară este şi sugestia de a lăsa alegerile să se desfăşoare, dar să existe o largă coaliţie politică indiferent de rezultat. Zona euro vrea să impună guvernul pe care îl doreşte în Grecia - prima colonie a zonei euro", scrie Munchau.
Data:20 februarie 2012
Sursa: Adevărul
VIDEO:Polar Bear Giovanna in Carnival Mood - Munich Open Air Carnival 2012 - Munich crazy
Încărcat de Toskana135 în data de 19.02.2012