Orice pot să spun despre anul 2017, dar nu că a fost plictisitor.
A fost anul în care am învăţat să scriu pancarte. Anul în care am strigat în pieţe şi pe străzi mai mult ca niciodată. Anul în care am descoperit comunităţi ale căror scopuri, civice, în primul rând, dar nu numai, se potrivesc cu propriile mele dorinţe şi cărora m-am alăturat cu bucurie: Declic şi Fondul pentru Democraţie. Anul în care mama mea s-a îmbolnăvit de cancer şi anul în care l-a învins. Anul în care nu am publicat nicio carte, dar am scris mult şi am început munca la două cărţi noi. Anul în care am petrecut o săptămână superbă la mare, în compania unor oameni faini, pasionaţi de scris. Anul în care mi s-a îmbolnăvit motanul, trecând pe lângă moarte. Anul în care mi-am pierdut jobul (ceea ce, în condiţiile date, nu e neapărat un lucru rău). Anul în care m-am despă...