Trec pe aici în speranța că încă îmi amintesc cum se simte când scriu..cred că s-a dus mai bine de jumătate de an de la ultimul post. Şi dacă tot mă întreabă lumea de ce nu mai scriu..am zis să-mi dau o şansă.

Motive întemeiate nu am. Doar că..nu mai ştiam dacă într-adevăr ajută să înşir aici frustrări amestecate cu oleacă de „plâns de milă”. Nici prin schimbări majore nu am trecut, doar câteva chestii pe care nu mă simt ok să le aştern aici momentan.

Nu pot spune nici că am/am avut o viată sociala din cale-afară de bogată sau..variată. In general, ies să mănânc. Pentru că ador mâncarea şi se vede. Pot oricând să recomand locuri cu burgeri senzaționali sau cu pancakes care te fac să te simți vinovat o săptămână dupã ziua cu pricina. Vara asta am avut vreo 3 tentative de diete..eşuate, bineînțeles. Să ne înțelegem..eu sunt d-aia care plânge de foame (literally) şi care consideră că punctul culminant al unei zile la birou e reprezentat de pauza de masă. Sau prima gură de cafea, deşi încerc să mă las..

Admit şi că sunt leneşă (sau să fie vârsta de vină ?!) şi prefer să zac în pat la vreun serial care nu ma lasă să închid laptopul. Cel mai recent este Sharp Objects, daca vă plac cele ciudățele şi uşor scandaloase. Pe ordinea de zi? SING, o animație mega simpatică, în timp ce mănânc pizza în pat, urmată de înghețată pe care o voi mânca direct din caserolă. Voi împărți patul cu muntele de întuneric (puteți să-mi spuneți „doamna aia nebună cu pisica neagră”) şi mă voi simți cumva..fericită. Cândva m-aş fi renegat pentru asemenea sacrilegii, dar azi mi se par definiția unei seri perfecte. Nici nu mă mai obosesc să mă cântaresc mâine. Who cares? Nu mă mai lupt cu mine insămi..asta ar fi una dintre noutăți. Nu ştiu cum am putut trai mai bine de un sfert de secol fiind atât de..”sensibilă” la tot ce se întâmplă în jurul meu.

În timpul săptămânii nu sunt capabilă de interacțiune cu oamenii în afara muncii. Fie vorba între noi..am zile în care stau în colțul meu chiar şi la birou, fară să simt nevoia să încep vreo discuție. Nu ştiu daca devin acră şi bătrână..sau doar am învățat să-mi folosesc mai eficient energia.

Altă noutate ar fi că am învățat să gătesc. Oh well..”învățat” e mult spus. Să zicem că nu mă mai uit la cuptor/aragaz ca la ceva chestii contagioase. Până acum am făcut: pui la cuptor, tochitură cu mămăliguță, paste cu piept de pui la cuptor, muşuroi de cârtiță şiiiii..BRIOŞE ! Admit că acel cuptor e dădător de lacrimi..nu doar o dată era să mă pun pe bocit neştiind cum să-l setez. Da’mama e mândră de mine şi cere mereu să-i trimit poze cu mâncare (pe lângă alea cam zilnice cu pisica, să mă scuzați).

Cred că mă apropii de vreo criză..că altfel nu-mi explic motivația asta subită de a reuşi să-mi depaşesc câteva limite (recent am mers cu şalupa pe Dunăre fără să fac un mega atac de panică, 10 puncte bonus). Cumva ..mă plac mai mult şi cred că la asta se rezumă multe. În perfecțiune nu cred. Dar parcă încep să mă apropii de omul care-mi doream să fiu când „o să mă fac mare”.