(din volumul Baricadele III)

* Trăim într-o puşcărie, într-un salon de nebuni, trăim într-o pierdere de energii în discuţii înflăcărate despre fleacuri. Mână în mână cu conspiraţiile din sufragerie sunt discuţiile înflăcărate despre cum ar putea merge lucrurile fără ca cineva să treacă la fapte. Noroc că fiecare cunoaşte pe cineva care cunoaşte pe cineva, iar viaţa cinstită devine o utopie către care românul merge orb şi mut.

* România este o astfel de societate – flagrant decuplată de politic, deşi trăieşte sub dictatura sa. România e o epavă care pluteşte în derivă şi naufragiază pentru că, în fond, nu ne-a interesat. Totul este permis, există încă un cult al personalităţii şi o lipsă a demnităţii. Fără a judeca criminalii, fără a-şi asuma (deşi foloseşte excesiv termenul) trecutul, românul abuzează de cele mai odioase laşităţi: „nu am făcut eforturi să înţelegem pe ce lume trăim pentru că am permis unei elie construite superficial, prin rapt, să ocupe sistemul.”