AIDE și Biblioteca Pietrari

img
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Biblioteca Pietrari

 În luna august, cu susținerea Asociației AIDE și a Fundației Comunitare Vâlcea, a avut loc la Biblioteca Pietrari un nou proiect educativ realizat cu sprijinul voluntarilor internaționali ce sunt găzduiți prin Corpul European de Solidaritate în proiectul Erasmus+ ”Youth Initiatives for Community”, voluntari din Turcia, Vietnam și Franța. 

Cei 35 de copii înscriși își vor exersa abilitățile conversaționale și cunoștințele de limbă engleză prin intermediul jocurilor și activităților planificate de către  Selim și Anya, cei doi voluntari pe care i-am cunoscut astăzi, care sunt coordonați de îndrumătoarea lor, Adelina Florescu. 

Îmi place să văd oameni frumoşi, dar nu neapărat din punct de vedere fizic, ci oameni cu sufletul mare şi strălucitor a căror privire transmite ceea ce o mie de cuvinte nu ar putea să o facă. Oameni calzi care îţi transmit lumină şi iubire cu un singur surâs, oameni de la care poţi înv

Despre Ziarul toateBlogurile

ZtB preia, în funcție de categoria la care sunt înscrise blogurile în catalog, articolele bloggerilor membri ai portalului toateBlogurile.ro.

Pentru ca articolele tale să fie publicate aici în mod automat, trebuie să fii membru al portalului și să ai blogul înscris.

Articole recente

Articole Promovate