ridurile Toamnei se adâncesc și plâng
sapă tranșee-n carne ploile și vântul
drumuri bătătorite visele îi frâng
urmează un traseu sinuos pământul
parcurs spectaculos cu dus-întors
de care alegorice pe jos
panerele golite și strugurele stors
marcând urme oribile pe chipul pradă urii
semne particulare invincibile
strânse-ntr-un sac de box în jurul gurii
pe un teren arid și nisipos
reclamă botox gura creaturii
o buză inferioară revolută
forțată să cedeze comisurii
mănunchi de rictusuri nervoase
extract din zeamă de cucută
o odă dedicată strâmbăturii
obrajii își îngroapă grijile în pungă
cu mii de ace somnul le alungă
păienjeniș de gene, jocuri de sprâncene
însemnele mirării înflorind pe frunte
pleoape pleoștite flasc sub laba gâștii
iluzia revenirii după lupte crunte
© Mihaela Chițac, 2023
