Alertă în Bistrița -Năsăut! Patru persoane au ajuns la spital după ce au consumat ciuperci necomestibile

Patru persoane, toate adulte, au ajuns la Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa în noaptea de duminică spre luni după ce au consumat ciuperci necomestibile pe care le-au cules din pădure.Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Mastan, a declarat pentru AGERPRES că cei patru provin din două localităţi de pe Valea Someşului şi nu sunt în stare gravă."Au ajuns (la spital – n.r.) patru adulţi. Sunt internaţi pe Interne pentru supraveghere. Nu sunt în stare gravă, au venit la timp", a declarat Mastan.Este primul caz de acest gen semnalat în judeţ în acest sezon. AGERPRES

Sursa articol jurnalul.ro

Post-ul