„Amintiri din trecutul Terrei” de Liu Cixin – o părere sinceră despre cărți (fără spoilere)

„Amintiri din trecutul Terrei” de Liu Cixin e cea mai bună trilogie SF pe care am citit-o în ultimii ani. Mi se pare că aceste cărți merită să ajungă la cât mai muli pasionați de literatură science fiction, de aceea am decis să scriu câteva impresii despre trilogie, fără spoilere.

Despre Liu Cixin

Liu Cixin e cel mai prolific și popular scriitor de SF din China. De-a lungul timpului a primit numeroase premii (inclusiv premiul Hugo pentru prima carte din trilogie). Liu Cixin e primul autor chinez pe care l-am citit. Am aflat despre cărțile sale din mai multe surse bune așa că am decis să le acord o șansă. A fost o decizie inspirată

Ce mi-a plăcut cel mai mult la scriitura lui Cixin este abordarea sa poetică, felul în care reușește să împletească stiința și ficțiunea cu lirismul. Cărțile sale sunt presărate cu metafore superbe demne de opera unor poeți. E un lucru pe care nu l-am mai găsit (deocamdată) la niciun alt...