Cu vreo oră înainte de miezul nopții, iubitul meu ne-a împărțit coli și pixuri și ne-a îndemnat pe fiecare… „Scrie-ți, te rog, dorințele pentru Noul An!”.
„Le știu deja!” am ripostat.
Băiatul meu cel mic a venit chiar cu argumente științifice care să justifice refuzul acestei invitații: „Am citit că doar 12% dintre dorințele oamenilor puse în noaptea revelionului se împlinesc. Asta pentru că nu sunt realiști și visează verzi și uscate. De parcă asta n-ar fi o noapte ca oricare alta și ar avea puteri magice…”
Dar rugămintea a continuat… „Scrie-ți, totuși, dorințele…”
Și deși credeam că știu exact ce vreau, coala albă m-a inspirat să cobor mai profund în sufletul meu și să descopăr dorințe ascunse, diverse și mărunte, fiecare cu însemnătatea ei în economia vieții mele. Dorințele sunt foarte aproape de emoții, de temeri și de nevoi emoționale. Trebuie să stai un pic în contact cu trăirile anului trecut, ca să îndrăznești să vrei și să speri mai mult sau la fel de bine. De exemplu, eu mi-am amintit emoția „neputință” trăită ca mamă de adolescenți și mi-am dorit să fiu mai iubitoare, mai tolerantă și mai susținătoare în fața experiențelor noi ale copiilor mei.
„Eu nu îmi doresc lucruri mari, ci unele despre care chiar cred că se pot împlini!” a continuat mezinul nostru, de teama de a nu fi printre cei 88% de iluzionati de magia trecerii dintre ani.
Și totuși… actul scrierii, indiferent de destinatar, este o introspecție.
Și totuși… înainte de orice proiect reușit, există un vis. Și când refuzi să visezi de teamă că ai putea să nu câștigi, e ca și cum nu te prezinți la examen, te pici singur. Și șansele nu mai sunt nici 12%.
Eu nu cred că e mai bine să nu avem așteptări, cum nu cred că e mai bine să ne detașăm de emoții. Cred că emoțiile și dorințele ne țin vii. Cred că ele vorbesc despre adevărul nostru profund, despre Dumnezeul din noi.
Așa că vă invit să luați o coală de hârtie și un pix și să îndrăzniți să vă doriți… Noi, în ciuda cârcotelilor inițiale, ne-am umplut fiecare pagina și am dat aripi viselor noastre împărtășindu-le unii altora în primul ceas al anului.
Cine mai vrea o coală?