Cântăreaţa americană Ariana Grande şi-a suspendat pe o perioadă nedeterminată turneul european "The Dangerous Woman Tour" după atentatul terorist comis luni seară în Manchester, informează portalul TMZ citat de EFE. Ariana Grande, 23 de ani, nu va concerta joi la Londra cum era prevăzut şi a decis să-şi suspende turneul cel puţin momentan, au declarat surse ale artistei portalului TMZ, specializat în celebrităţi. În afară de Marea Britanie, unde a concertat Dublin şi Manchester şi urma să ajungă pe O2 Arena din Londra miercuri şi joi, cântăreaţa avea prevăzute concerte în Belgia, Polonia, Germania şi Elveţia. Ariana este distrusă şi de neconsolat pentru cele întâmplate, scrie sursa citată. La puţin timp după comiterea atentatului care a provocat cel puţin 22 de morţi şi 59 de răniţi, cântăreaţa a mărturisit că nu are cuvinte pentru a putea exprima ceea ce simte. "Distrusă. Din adâncul inimii mele, îmi pare atât de rău. Nu am c...