CAPITOLUL V
În cortul său, regele fără inimă depăna în minte povestea unei victorii închipuite. Sub cerul smolit se auziră comenzi şi începu forfota. Puţin după miezul nopţii, convoiul se puse în mişcare. Pe măsură ce înaintau, vântul şi ploaia se înteţeau. Cavalerii trecură destul de greu pe malul opus. Atunci, ca la un semn, se porni urgia:suliţe lungi de foc sfâşiau norii izbindu-se cu zgomot înfricoşător de tot ce găseau în cale, apele cădeau şuvoi din înalturi , undele fluviului se ridicau înspumate înghiţind oameni şi cai cuprinşi de spaimă, văzduhul mugea prelung, pământul se cutremura.
După ce ultimul supravieţuitor a atins ţărmul, totul
se potoli ca prin farmec. Uzi, înfriguraţi, sleiţi de puteri
oamenii se târau la adăpostul pădurii. Se strânseră grupuri-grupuri
încălzindu-se cu propriile trupuri. Pe rând, după ce îşi mai veneau
în fire, ajutau camarazii veniţi din urmă. Până către prânz se
ocupară în tăcere de cai, arme, straie, hrană şi se făcu socoteala
pierderilor.
|
|
||
"...apele cădeau şuvoi din
înalturi..."
Rând pe rând comandanţii dădeau raportul:
-Avem pierderi mari…
-Cam tot al zecelea soldat şi servanţii
lor cu tot ce era pe burdufuri.
-Hrana s-a terminat…
-Am pierdut şi cai dar ne vom
descurca…
-M-da…, rosti gânditor Geroll , s-au dus
mulţi… Să fie adus valahul! strigă el către străji. Apoi continuă :
Dar am rămas destui cât să ne atingem scopul. Să nu-l scăpaţi din
ochi pe şarpele ăsta şi dacă bănuiţi că ne întinde o cursă,
scurtaţi-l de cap.
Redan văzu de la distanţă că nu era aşteptat cu
prietenie. Prinse a face plecăciuni însoţite de urări şi laude
exagerate:
-Să ai viaţă veşnică, preamărite Rege!
Să conduci aceşti viteji…
-Ajunge! Soarta mea este scrisă în
Cărţile Zeilor. Tu însă, ai face bine să spui adevărul dacă ţii să
mai trăieşti. Apropie-te! Vreau să aflu tot: locuri, drumuri,
pericole, ascunzişuri…Tot, ai înţeles?
- După voia Înălţimii Tale,
răspunse acesta şi mai făcu o temenea , prilej cu care luă un ciot
de ram ce-i venise la îndemână. Înlătură cu talpa uscăturile de pe
o porţiune de pământ , făcu câteva cruci , cercuri şi linii pe care
le luă la rând:
-Aici suntem acum. În partea asta, spre
Răsărit , este Cetatea de Scaun a Domnitorului . Aici sunt Munţii
de Aur . Pentru a ajunge la ei trebuie să facem un ocol prin
Mlaştina Vrăjitoarelor după care urcăm către miazănoapte . Ca să
răzbim prin noroiul plin de lipitori vom înfăşura picioarele
noastre şi ale cailor cu cârpe. Mai sunt şerpi veninoşi, locuri
care înghit un om într-o clipită şi altele unde aerul se aprinde
numai cât loveşti două pietre de sare scânteia. Călcaţi numai pe
urmele mele, nu vă abateţi şi nu aprindeţi făclii. Drumul este
anevoios. Dacă pornim pe la chindie , am putea ajunge la revărsatul
zorilor pe grinduri.
-Altă cale nu mai este?... Doar balta
asta puturoasă? întrebă generalul Zamur.
- Apele fluviului s-au umflat în primăvară de la
zăpezile topite, de la ploi şi s-au revărsat. Mare parte din ţărm
este ca un terci moale plin de lighioane flămânde.
-Înştiinţaţi oamenii despre tot ce aţi
auzit aici şi pregătiţi cele necesare. La semnalul meu, să fiţi
gata de drum,le ordonă Geroll. Redan,cu tine mai am de
vorbit.
După ce cavalerii se depărtară, regele
întrebă:
-Spune, Redan… este mult aur în munţii
aceia?
-Mult! L-am văzut, l-am
pipăit…
-Şi…aveţi , voi, un meşter aurar numit
Artizanul Lunii, aşa cum s-a dus vestea în
Krollia?
-Trăieşte singur acolo, în munţi,
departe de lume. Am auzit şi eu de la bătrâni că ar fi făcut din
aurul acesta deosebit un copil atât de frumos încât Luna se oprea
în loc să-l admire. De la asta îi vine şi numele. Se mai spune că a
fost dăruit cu har şi tot ce iese din mâna lui pare
viu.
„Trebuie să-l găsesc pe omul acesta”
îşi zise Geroll. „Cu orice
preţ.Nu mai e mult… Voi înfrânge blestemul
Zeilor şi voi fi om întreg…”
Plăsmuirile minţii îl purtau deja în alte locuri,
într-un alt timp.
*
Redan, căpeteniile şi în urma lor grosul armatei se
puseră în mişcare. Seînnopta. Pădurea le apăru
în faţă ca zidul unor ruine bântuite. Înaintau cu grijă în apa nu
prea adâncă , printre sălcii noduroase, strâmbe, scorburoase. Sub
razele palide ale Lunii , păreau monştri hidoşi cu guri
ameninţătoare. Noroiul cleios le împiedica picioarele. Umezeala,
pătrunsă până la piele se împreuna cu sudoarea efortului. Atrase de
miros , insectele se adunau să se adape cu sânge cald. Caii
sforăiau nervoşi. Oboseala nopţii trecute , pânda continuă,
atacurile unor duşmani fără chip îi împingeau pe mulţi la vorbă
:
-Să aprindem o torţă, poate fumul va
alunga…
-Nu! Vrei să ardem de vii? se împotrivi
altul speriat.
-Ceva mi s-a lipit de spate…Sub
tunică…Ah!Ce durere…
-Întoarce-te, să văd. Cred că e o
lipitoare. Se ţine bine…
-Desprinde-o cu lama pumnalului, îl
sfătui careva din preajmă.
În spatele convoiului se iscă zarvă mare. Glasuri
disperate cereau ajutor. Comandantul cetei de tălpaşi ajunse cât
putu de repede, abia răsuflând:
-Linişte! Ce se întâmplă aici
?
Două trupuri se zbăteau printre mii de tentacule
hulpave.
- …i s-au desprins legăturile de la picioare…, răzbi
o voce din vacarmul ce se potolea treptat.
- Pleacă! Lasă-l, nu mai poate fi salvat, ordonă
şeful .
- E fratele meu, mezinul. Era în grija
mea…Ajutaţi-mă!
O luminiţă şovăi câteva clipe dar prinse putere şi
destrămă bezna din jurul celor doi nefericiţi.
- Stinge făclia aia blestemată! Vrei să pierim
prosteşte pentru unul singur?
Apa mocirloasă bolborosi în câteva locuri şi o undă
albăstruie de foc se năpusti învăluind tot ce găsea în cale-i.
Bubuitura care urmă mai seceră câteva vieţi şi îşi anunţă triumful
până departe. Cavalerii se opriră nedumeriţi , curioşi să afle ce
s-a petrecut.
-Ce a fost asta? întrebă mânios
Geroll.
-Ce să fie , regele meu? răspunse
valahul. Careva a aprins o scânteie, un foc. V-am prevenit… Nu vă
opriţi dacă nu vreţi să ne afundăm , să ajungem hrana jivinelor
ăstora.
-Menthal, trimite vorbă căpitanilor să
fie reluat marşul.
Un mesager se întoarse cu veşti
rele:
-Doi cai şi şase oameni au pierit în
nisipurile mişcătoare. Câţiva au încercat să-i scoată cu funii ,
burdufuri , suliţe si ce mai aveau la
îndemână dar pericolul era mare şi s-au retras. Încă
unul , muşcat de şarpe , a căzut din picioare .
Geroll asculta tăcut, cu privirea spre partea lumii
unde se afla speranţa sa.
-Ne apropiem de grinduri, anunţă Redan.
Smârcurile astea sunt înşelătoare. Vom ţine drumul cât mai aproape
de sălcii chiar dacă ne vor năpădi ţânţarii. Decât să ne simtă
străjile… Oricum, pe acolo e mai sigur. Spre dreapta se ridică un
colnic împădurit , numai bun pentru popas.
Pâcla dimineţii se risipea. Frunzişul se legăna în
bătaia vântului descoperind ici şi acolo petice de cer senin. Părea
să fie vreme bună, ceea ce îi mai întări sufleteşte şi în cele din
urmă, ajunseră să se bucure de odihnă.
La amiază, după inspecţia trupelor , suita regală se
retrase în cortul decorat cu blazon, ciucuri şi fireturi de aur.
Geroll vorbi primul:
-Avem destule pierderi. Merindele s-au
terminat. M-am gândit să continuăm înaintarea pe două fronturi.
Noi, cu o escortă formată din cei mai destoinici luptători ne vom
deplasa către ţinta noastră. Restul armatei sub conducerea
generalului Zamur va hărţui oastea valahă pentru a ne acoperi dar
şi pentru refacerea proviziilor. Tu , Redan, cunoşti oamenii ,
obiceiurile şi ţinuturile . Daţi-i un cărbune… Să-mi arăţi aici ,
pe bucata asta de ţesătură , toate drumurile sigure, vămile de
ocolit, locurile bogate, bune de pradă şi cele prielnice
refugiului. Şi…ia seama! Am pus temei pe spusele tale de două ori.
Şi de fiecare dată am plătit din greu, cu vieţile multor supuşi.
N-am văzut picior de om şi cu toate acestea, dintre noi au murit
cât într-o bătălie aprigă cu un duşman numeros.
-Înălţimea Ta, drumuri sigure nu sunt.
Pretutindeni cineva sau ceva veghează: vieţuitoarele, apele,
pietrele şi chiar vântul… Toate duhurile ascultă de principele Vlad
şi îl slujesc. Cum altfel să ştie de cârteli, de urzeli, de
furtişaguri ori năvăliri?
-Basme. Născociri de femei sperioase ,
îi tăie vorba Zamur.
-Dar vijelia?...Dar bestiile din
mlaştină?... Dar…
-Încetează flecăreala şi arată ce ţi-am
cerut!
Din tonul aspru al regelui, Redan pricepu că e vremea
să treacă la fapte.
