București, 1 aprilie 2022: În Pirita, la marginea orașului Baia Mare, se află o comunitate defavorizată unde peste 130 de copii trăiesc în colibe improvizate din lemne, cartoane, folii de plastic găsite pe rampa de gunoi a orașului, fără acces la apă curentă, electricitate sau încălzire. Pentru fetele din comunitatea Pirita, care se confruntă cu aceste lipsuri, dar și cu violență domestică, căsătorii timpurii sau exploatare prin muncă, Asociația Zi de Bine a susținut proiectul „Școala curajului”. Astfel, pe parcursul lunii martie, Asociația Pirita Children a reușit să construiască un spațiu destinat desfășurării a trei programe educaționale, menite să le ofere tinerelor sprijin educațional și emoțional.
Noul spațiu, ridicat și amenajat în proximitatea comunității, este finalizat și pregătit pentru tinerele din Pirita. Cele trei programe vor cuprinde următoarele activități:
...