Am avut extraordinara şansă să fiu invitat şi să
particip la un atelier de psihoterapie corporală bazată pe
mindfulness: Dragoste și sexualitate – lucrul cu energiile
vitale, susținut de prof. univ. dr. Amara Renate Eckert şi de
prof. Gerhard Fichtner.
A fost un weekend prelungit în care am învăţat despre iubire.
Un weekend în care am întâlnit doi profesori care predau iubirea;
în special iubirea sănătoasă de sine, pentru că numai atunci când
te iubeşti pe tine aşa cum eşti, şi cu calităţile, dar şi cu
limitele tale, numai atunci poţi să le oferi iubire şi celor din
jurul tău într-un mod care să fie acceptat şi apreciat. Să nu mă
înţelegeţi greşit. Ei nu predau explicit iubirea, ci sunt
îndrumători care te ajută să-ţi îmbunătăţeşti contactul cu tine şi
cu energia ta vitală. Dar spune-mi tu, ce altă energie ar putea fi
mai importantă şi mai valoroasă decât iubirea, pentru că eu unul nu
pot să mă gândesc la o alta.Sorina Dumitrache, cea care a organizat acest atelier,
îmi spunea înainte de eveniment că-i admiră foarte mult pe aceşti
oameni. Recunosc, mie mi se părea că exagerează puţin. O cunoşteam
pe Amara ECKERT de la nişte conferinţe anterioare organizate de
Institutul SPER, o admiram pentru vitalitatea, energia şi
experienţa pe care le vedeam întruchipate în ea, dar legătura
noastră se limitase la audierea unor prelegeri de la conferinţă.
Weekendul acesta, însă, am avut ocazia să lucrăm direct şi, mai
ales, am avut ocazia s-o văd alături de partenerul ei Gerhard
FICHTNER. Spun partener pentru că nu ştiu dacă sunt căsătoriţi
oficial; energia dintre ei, însă, care e aproape palpabilă,
transmite un tip de căldură, dragoste şi înţelegere reciprocă ce
transcende cu mult orice act oficial care-ar putea fi emis şi
parafat de vreo entitate pământeană. Iar acum, împărtăşesc şi eu
sentimentele deosebite faţă de aceşti mentori despre care îmi
povestea Sorina înainte.
De obicei, eu am o uşoară reţinere atunci când mă
adresez unor persoane pe care le percep ca fiind superioare, aşa
cum sunt profesorii, dar cu Amara şi cu Gerd acest lucru nu a mai
fost valabil, mi-a fost foarte uşor să comunic cu ei şi să creăm o
legătură de la suflet la suflet. M-au făcut să am foarte multă
încredere (şi în ei, şi în mine) şi să îmi dau voie să mă exprim
deplin, fără teama de a fi judecat sau evaluat, încrezător că pot
să fac faţă oricăror lucruri pe care le-aş fi putut
descoperi.
S-a lucrat individual, în perechi şi în grup. Am
exprimat, am împărtăşit, ne-am conectat – la noi înşine şi unii cu
alţii –, am râs, am plâns, ne-am făcut auzite vocile şi ne-am
ascultat sufletul – nouă înşine şi unii altora –, ne-am mişcat şi
am stat imobili, am dansat căutându-ne propriul ritm şi forma de
expresie care să ne caracterizeze cel mai bine, ne-am apropiat mai
mult de noi înşine şi unii de alţii, am mai crescut puţin şi am
descoperit surse suplimentare de iubire – pentru noi înşine şi
pentru alţii.
Nu pot să spun cum a fost pentru ceilalţi, atât din
pricina confidenţialităţii experienţelor, cât şi a faptului că nu
pot şti cu exactitate care au fost emoţiile şi trăirile lor, dar
pot spune despre experienţa mea. Am ajuns la atelier cu
curiozitate. Mi-am formulat chiar în timpul atelierului ca obiectiv
să-mi găsesc vocea interioară (care nu, nu este aceeaşi cu vocea
„scrisă”). Am avut două zile să explorez şi să (mă) caut. Iar la
finalul lor pot spune c-am început să-mi găsesc vocea, descoperind
în acelaşi timp, sau redescoperind, foarte multe lucruri despre
mine. Procesul nu s-a încheiat încă, dar, la fel ca fiecare
călătorie, şi aceasta începe tot cu primul pas.
P.S. Am început prin a spune că am avut şansa de a fi invitat la acest atelier. Continui acum prin a spune că uneori nu e suficient să-ţi ofere cineva o şansă, ci e necesar să contribui şi tu la acest lucru, să faci ca Universul să lucreze pentru tine. Iar Universul chiar poate conspira şi în avantajul tău, nu doar împotrivă; nu e nevoie decât să-l ajuţi şi tu puţin. Înainte de atelier, mi-am dorit foarte mult o sesiune particulară cu Amara Eckert şi m-am asigurat că obţin o programare. Iar în timpul acestei sesiuni, după cele două zile de lucru profund şi intens de la atelier, cele încă aproape două ore cu Amara au completat experienţa, au integrat-o, m-au făcut să mă descopăr într-un mod neaşteptat şi plenar (ştiu că e posibil să sune un pic cam pompos, dar chiar a fost o experienţă completă, deplină).
P.P.S. Zilele trecute, mă întreba cineva ce se
întâmplă cu iubirea după ce cuplul depăşeşte faza de îndrăgostire
de la începutul unei relaţii, cu fluturi în stomac şi capete în
nori, atunci când realitatea dă buzna în relaţie. I-am spus atunci
că rămâne dragostea matură şi plină de respect. Acum ştiu acest
lucru.
P.P.P.S. M-am îndrăgostit. De psihoterapia corporală.
Şi intenţionez să transform acest sentiment într-o dragoste care să
dureze!
