Lavinia Pârvu- Ziua în care mi-am pierdut numele
Dis de dimineață mi-am întins niște sentimente pe o felie de pâine proaspătă. Și cu cât mâncam mai mult din felia matinală, mă gândeam la puterea misterioasă a propriei hemoglobine. Cum reușește ea să mă poarte pe cele mai periculoase și necunoscute culmi. Cum îmi pune ea piedici în a fi contemporană cu propriile experiențe. Cum îmi comandă ea arcadele mele inginerești și îmi îngrădește libertatea de exprimare.
Deși eram singură în încăpere, cafeaua tot am turnat-o în 2 cești. Zăpăceală maximă! Sunt doar un subiect al unui acces perpetuu de neatenție. Am uitat că ai plecat. Sau eu am fost cea care a plecat?! Nici nu mai știu care e realitatea. Mai bine aș schimba ceașca asta de cafea pe un pahar de vin al coincidenței plăcute. O coincidență roșie seacă. Poa...