Eveniment cultural în data de 21 martie 2025, la ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, parte din programul mai amplu pregătit de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei, zi ce se sărbătorește anual în data de 21 martie.

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor – Filiala Alba – Hunedoara anunță lansarea cărților: „Pe țărmul poeziei” și „Omul-soare”. Primul volum va fi prezentat de către scriitoarea Sonia Elvireanu iar cel de-al doilea de către scriitoarea Rodica Gabriela Chira, ambele membre ale Uniunii Scriitorilor din România.

„Pe țărmul poeziei” este o antologie de poezie românească, tradusă în limba franceză de către traducătoarea Sonia Elvireanu, antologie rezultată în cadrul proiectului 3.35 Atelier de traduceri. Poeziile traduse sunt din operele poeților: Aurel Pantea, Mircea Stâncel, Ion Mărginean, Mariana Pândaru – Bârgău, Constantin Stancu, Virgil Todeasă, Sonia Elvireanu, Nicolae Crepcia, Ana Ardeleanu și Casandra Ioan.

„Omul-soare” este un roman modern, cu semnificații sociale, artistice, existențiale și este scris de Sonia Elvireanu, volumul a apărut într-un program al Consiliului Județean Alba, intitulat „Susținerea și promovarea culturii scrise”. Scopul programului este acela de a acorda sprijin financiar pentru editarea lucrărilor cuprinse în categoria culturii scrise.

.................................................................................................................................................................

                                                      .......................................................

Proza Soniei Elvireanu între fantezie, iubire, căderi

Cu un titlu surprinzător, Sonia Elvireanu ne propune un roman interesant, Omul-soare, roman apărut la Editura Ars Longa în anul 2024. Proza are o încărcătură aparte, fantezia și bucuria textului aduc în atenția cititorului mitul iubirii dintre ea și el în planuri diferite, în lumi diferite, în timpuri diferite, legați prin mirajul unic al formării întregului. Cu poezie, eleganță și delicatețe, autoarea își compune firul narațiunii dinamic, iubirea este însoțită de artă, călătorii, acceptarea unor noi paradigme, spaime.

Povestirea de iubire dintre Lisandru și Sophiana curge lin, apoi valul de evenimente duc sensul iubirii pe alte coordonate. El, arhitect, bun profesionist, ea, pictoriță, talentată, cu suflet deschis, petrec timp împreună, apoi bărbatul pleacă într-o călătorie de afaceri în Canada. Ea rămâne în Grecia, alături de prieteni, aceștia îi încredințează, pentru puțin timp, pe Iza, fiica lor aflată la anii primi ai vieții. Sophiana se apropie de copil, apoi organizează o expoziție la Viena cu tablourile pictorilor din Grecia, cunoscând noi oameni. El, ajuns în Canada, negociază un contract pentru o mare bază turistică în colaborare cu partenerii din zonă. Kate, femeia de legătură dintre cele două părți contractante, se îndrăgostește de Lisandru, îi face avansuri evidente, gesturile ei generează atracție, seducție, romantism, aventură. Din fericire, Lisandru se eliberează cercetând zona, se refugiază pe o insulă, atras de misterul locuitorului unic, retras în sălbăticie, aproape de natură, de regulile simple ale vieții, cunoscând pe Demetrios. Are ocazia să priceapă secretele vieții și secretul vieții sale, cititorul având numeroase surprize. Căutând noi sensuri ale vieții, Lisandru intră în contract cu altă lume, se pierde în noua paradigmă, aceea a vieții simple. Se trezește în spital, cu boala nevăzută, captiv, greu de străbătut noua realitate. Nu înțelege, nu poate evada, până în ziua în care, dezbrăcându-se de pijama, se îmbracă în ramuri cu frunze, devine Omul-soare, cel din legendele vechi ale lumii.

În acest timp, Sophiana se retrage la mănăstire pentru a găsi locul prielnic pentru a picta și a găsi răspunsurile la absența lui Lisandru.

Iată finalul: „Ieși în stradă. Mașinile treceau în viteză pe șosea în ambele sensuri, într-un ritm derutant. Pe trotuar, lumea circula grăbită, parcă împinsă de un resort. Bărbatul pășea calm, îmbrăcat în haina de frunze tomnatice. Zeci de sori sclipeau pe trupul lui viguros. Oamenii se dădeau la o parte uimiți. Simțeau căldura din privirea bărbatului ca un har ce îi întărea. Copiii se adunaseră roată în jurul lui. Uite omul-soare!, exclamau ei. Hai să-l atingem, vom avea viață lungă. Bărbatul surâdea, continua să meargă cu trupul poleit de soare.

Dincolo de ocean, cântecul Sophianei se ridica învăluitor în apele azurii ale Mării Egee ca o chemare tămăduitoare” (p. 170). Ciocnirea civilizațiilor este evidentă, lumea grăbită este marcată de prezența mitului existențial.  

Actualitatea romanului se dezvăluie, vine din faptul că acțiunea se petrece în Satul Global, afacerile duc oamenii în zone diferite. Călătoriile canalizează și surprize legate de trecutul nostru, pendulând între un prezent al abundenței și un trecut al echilibrului. Cultura greacă trece oceanul, atinge Lumea Nouă, se suprapune peste noua cultură, aduce esențe tari, neprevăzute. Afacerile pot unii oamenii, îi pot dezbina, uneori pe vecie. Specialiștii au un loc aparte în viața de zi cu zi, arta este un refugiu din timpul prezent, aducând zorii mitului și misterului. Ea pictează, cântă la mandolină, el iubește muzica, este dedicat meseriei, are puterea de a accepta o legătură de iubire într-o vreme a mișcărilor sociale globale. Muzele vechi își găsesc echivalentul în muzele noi, precum Kate din Canada, ele au capacitatea de a atrage neprevăzutul. Arta este un teren pe care civilizațiile se simt bine, se păstrează esențele, matricea, au culoare în evul prezent.

Într-o lume agitată, în mișcare, izolarea pare a fi soluția pentru revitalizarea existenței. În natură sunt multiple soluții pentru a fi fericiți și împliniți. Creșterea copiilor devine o responsabilitate, fie direct, fie indirect, globală, se lipește de fiecare. Copiii plusează cu echilibru, timpul petrecut de Sophiana cu Iza, fiica lui Agio și Katarina, prietenii acesteia, reprezintă clipe de regăsirea termenului „acasă”, dincolo de regulile stricte.

Expoziția organizată la Viena, este o lipire a civilizațiilor, veche lumea greacă se mulează peste rigoare vremurilor noi. Sub semnul artei, oameni din locuri diferite își regăsesc pofta de frumusețe și mister. Poezia domină firul narativ, scriitoarea are răbdarea și pasiunea de a descrie locuri, stări noi, anotimpuri, civilizații vechi, chiar rețete culinare specifice zonelor în care se petrece acțiunea, vede dincolo de zidul prezentului.   

Legendele fac și ele parte din lumea în care ne mișcăm, Sonia Elivreanu scoate la lumină evenimentele din Glockerdorf, satul din Austria unde Katarina și Agio își caută rădăcinile (pp. 63-65). În acel loc, dintr-o întâmplare șocantă, clopotul de argint al vechii biserici este îndepărtat de un venetic, sătenii îngroapă limba clopotului la temelia acesteia. Biserica se dărâmă, iar când sătenii vor construi o alta, descoperă în pământ vechiul clopot și îl pun în noua construcție. Sunetul dă de veste despre prezența lui Dumnezeu. O legendă ca atâtea altele, care au luminat istoria multor locuri, mesajul fiind unul de recuperarea valorilor care aduc perspectiva unui viitor mai liniștit, sub autoritatea divină.

Pe de altă parte, Sophiana redescoperă bucuria de a cânta la mandolină, o recuperare a tinereții, a armoniilor care impun echilibru într-o lume agitată. Imaginea instrumentului muzical o face să-și propună să-l racordeze. Lisandru cânta și el, muzica i-a unit prin sunete învăluitoare: „El cântă divin, eu aș scârțâi lângă el. Prefer să-l ascult cum se avântă, urcă pe piscuri înalte, se pierde cu totul în muzică. Simte sunetele cu toată ființa lui, iar când compune nu mai aude, nu mai vede nimic altceva, nu lasă pe nimeni lângă el” (p. 105).

Expoziția de la Viena îi permite Sophianei să constate că în lumea artei creatorii se întâlnesc cu frumosul, limbajul fiind unul universal, culorile, formele, spațiile se împletesc în ființa umană. Pictorii din Grecia se armonizează cu cei din Franța, iar Claude Roquet, critic de artă, redescoperă mirajul vechii lumi, acolo unde oamenii iubesc lumina, marea, orizontul extins, cerul senin, insule în infinitul albastru, faleze colțoase, urmele zeilor pe țărmuri, un spațiu în care privirea poate evada, aducând noi impulsuri existențiale (pp. 145-146). „Și, totuși, își spune Roquet privindu-le pentru prima oară, peisajele acestea grecești nu știu ce ascund, nu pot înțelege de ce mă atrag, ce le apropie de picturile lui Monet, dar le desparte irevocabil. În clipa aceea de reflecție se ivise brusc gândul de a călători, de a vedea cu ochii lui Grecia” (p. 148).

La celălalt capăt al lumii, Demetrios, eremitul descoperit de Lisandru în Canada, pe o insulă, impune mirajul legăturii cu natura, timpul bogat în care se poate citi, studia, se poate face un pas într-o lume spirituală pierdută prin lumea agitată a afacerilor (p. 69).

În fapt, povestirea canalizează numeroase puncte luminoase în viața personajelor, astfel secretele și tainele vremurilor se descoperă. Evadările, retragerile din lume, arta și iubirea introduc un dinamism al speranțelor, al regăsirilor.

Sonia Elvireanu are un stil direct, simplu, fraza curge clar, atenția pentru detalii care contează aduc nostalgie, lirism, un puls narativ specific feminin. Planurile care se schimbă, personajele care intră în poveste și ies din poveste, lumile care se ivesc din geografia speranței, atrag cititorul prin discreția visului. Arta care marchează firul narativ dă culoare vieții, este o cheie pentru evadarea din mundan, din cursa impusă de afacerile în care o lume aparent globală a intrat. În unele locuri, iubirea Sophianei pentru Lisandru devine obsesie, clipele ei sunt bulversate de lipsa bărbatului iubit, absența o apasă. Fuga în lumea artei îi oferă paranteza de respirație spirituală. Atenția pentru detalii, specifică literaturii feminine, atrage prin inedit și culoare.

Christian Tămaș remarcă pe ultima copertă: „Un roman-poem încântător, care îl poartă pe cititor prin lume, pe meleaguri reale sau construite de memoria afectivă printre tablouri pline de culoare, sensibilitate și poezie…”.

Omul-soare vine dintr-o lume subtilă și se afundă în realitate, o prezență misterioasă și luminoasă, la limita dintre luciditate și aventură prin meandrele existenței.

Gândurile se pot întrupa după un ritm al ritualului impus de iubirea transformată în dor…

Constantin Stancu

*Sonia Elvireanu, Omul-soare, roman, 174 pagini, Iași: Editura Ars Longa, 2024; colecția Cassiopeia; Coperta I – sculptură de Gheorghe Munteanu; anexa: date despre autoare – poezie, romane, eseuri și critică literară, cărți pentru copii, traduceri din franceză în română, traduceri din română în franceză, note critice de Christian Tămaș.