Pe 3 ianuarie 2017 m-am oprit preț de câteva secunde în curtea spitalului unde începusem, oficial, lucrul. Mă îndreptam spre biroul de resurse umane pentru a depune cererea pentru un an de concediu fără plată când m-am întrebat, uitându-mă pierdut spre câțiva copaci degerați: „Oare e ceva în neregulă cu mine?” A fost unul dintre cele mai dificile momente pentru mine, alături de ziua în care m-am întors, aproape un an mai târziu, să îmi semnez demisia.

Mi-a fost teribil de frică. Habar nu aveam ce urma să se întâmple. Știam ce aveam de făcut, dar asta nu ștergea emoția de oarecare nesiguranță pe care o aveam.

Uitându-mă în spate, nu s-a oprit niciodată.

Mereu am simțit o doză de frică în fața următoarei decizii, următorului obiectiv, dar sentimentul în sine a devenit o bornă. Atunci știu c...