Ieri am alergat prin oraș și, pe anumite porțiuni, am luat autobuzul (că alerga mai repede ca mine!).

Experiența a fost plăcută – autobuzele erau curate, nu foarte aglomerate, traficul a fost acceptabil – deci ar fi fost totul OK, dacă…

Dacă oamenii din autobuz ar fi fost și ei toți OK! Desigur, am pretenții prea mari!

Cert este că la un moment dat s-a așezat lângă mine o tânără care s-a suit și a coborît din autobuz peste vreo 15 minute vorbind încontinuu la telefon – interesant este că vorbea fără pauze, deci am presupus că cealaltă persoană avea rolul doar de a asculta monologul, fără a avea dreptul să intervină în discuție.

În alt autobuz s-au suit două controloare (cam incompetente) de la firma de transport – nu au reușit să se descurce, pentru că au dat peste niște specimene insuportabile: gălăgioase, agresive verbal, suportere ale zicalei că „atacul este cea mai bună apărare”. Desigur că nu plătiseră pentru a merge cu autobuzul – dar nu a contat, pentru că cele două controloare n-au reușit să facă față tupeului nețărmurit al celor 2 strigătoare.

Așa a fost experiența mea ieri: bună, din punct de vedere al liniei de transport, proastă din cauza unor oameni prost-crescuți, needucați, care fac specia umană să devină insuportabilă.

Oare cine ar trebui să se ocupe de ceea ce pe vremuri se numea „cei 7 ani de acasă”? Că se pare că părinții nu prea mai au idee de acest aspect, școala nici atât nu prea are capacitatea de a se ocupa de fiecare copil în parte, și așa suntem înconjurați de mulți oameni nepregătiți să trăiască în societate. Însă noi avem alte preocupări – alegeri, autostrăzi, bani și altele.

Și nu întotdeauna este cazul ca îmbunătățirile să vină de sus în jos!