Traiesc intr-un oras mare; uneori il simt un fel de New York, pentru ca doar gandului ii ia cateva zeci de minute pentru a traversa sectoare, cartiere, strazi si alei.  Alteori am senzatia ca este mai mic decat un Marasesti, pentru ca reusesc sa intalnesc oameni pe care nu i-am mai vazut de o viata, oameni pe care poate i-am proiectat intr-un coltisor al mintii ca acei Supermani al sufletului; despre ei pot spune ca sunt acolo exact cand un gand imi striga neincetat ca am nevoie sa ii vad, sa ma tratez de cate un delir sufletesc.

De cele mai multe ori, insa, pot sa ma ascund de mine stiind ca nimeni nu este atat de iscusit si de dibace incat sa ma poata gasi intr-un loc stiut doar de gandurile mele, astea atat de inchegate, de patrunzatoare, de imposibile pe alocuri. Pot spune ca exist peste tot si nicaieri, ca sunt asemenea ploii care se arunca in galeti asupra noastra in nordul orasului, in timp ce in sud doar ce ne apare ca o roua pe maini.

Sunt departe de a-i cu...