Rezerva (Spare) - Printul Harry
In cazul in care inca nu ati aflat, va spun ca titlul
"Printul Harry - Rezerva" a intrat in Cartea Recordurilor
fiind titlul cu cea mai mare si rapida vanzare de la data
aparitiei.
https://www.guinnessworldrecords.com/news/2023/1/prince-harrys-spare-becomes-fastest-selling-non-fiction-book-ever-732915
Cartea se afla in portofoliul Nemira si este
disponibilă în format hardcover cu reducere de 10%. (acuma,
cand public eu articolul). Se afla deja la al treilea tiraj intr-un
termen de doar 14 zile de la lansarea oficiala (10 ianuarie) si
detine recordul de vanzari pe piata din Romania.
Foarte multi critica actiunile lui Harry, fara sa stie, cu
adevarat ce viata a avut si are, dincolo de ce vedem la tv. Cred ca
merita o sansa cartea lui, cu siguranta veti afla niste lucruri pe
care nu le-ati mai auzit altundeva, tocmai pentru ca sunt lucrurile
vazute prin ochii lui Harry!
Ca sa va convingeti, am pus mai jos doua citate care ne
prezinta niste aspecte deosebit de importante din viata familiei
regale, traite de Harry.
CUMPARA Rezerva - Printul Harry
Pentru prima oara, in cartea Rezerva, printul Harry isi spune
intreaga poveste. Rezerva este o carte-eveniment care se
bucura de un extraordinar succes la nivel internațional cat si
national -
ocupa locul 1 in topul cartilor cu cea mai mare si rapida
vanzare in Romania de la data aparitiei.
Autobiografia printului Harry, a fost publicata
concomitent în 16 tari, pe 10 ianuarie 2023.
Mai jos va pun doua citate din carte, impresionante - desigur sunt multe altele, si le puteti descoperi cumparand cartea "Rezerva - Printul Harry":
"Lângă liftul bunicii, în spatele unor usi purpurii, de-a
lungul unei podele acoperite cu tartan verde, se afla o scară
micută, cu balustradă solidă, din fier; ducea la etajul doi, unde
trona o statuie a reginei Victoria. Întotdeauna mă înclinam în fata
ei când treceam pe acolo. „Maiestate!“ Si Willy proceda la fel. Asa
ni se spusese, dar as fi făcut-o oricum. „Bunica Europei“ mi s-a
părut dintotdeauna deosebit de fascinantă, si nu doar pentru că
bunica mea o iubea, nici pentru că, odinioară, tata a vrut să mă
boteze după sotul ei. (S-a opus mama.)
Victoria a avut parte de o mare dragostesi de o fericire
ametitoare, dar, în esentă, via a ei a fost tragică. Se spune că
tatăl ei, printul Edward, duce de Kent si Strathearn, era un om
sadic, si care se excita sexual la vederea soldatilor biciuiti, iar
dragul ei sot, Albert, a murit sub privirile ei. Totodată, în
timpul domniei sale îndelungate si singuratice, de opt ori, în opt
momente distincte, sapte persoane diferite au tras asupra ei. Și
totusi, niciun glon nu si-a atins tinta. Nimic nu o putea doborî pe
Victoria.
Dincolo de statuia Victoriei, lucrurile se complicau. Usile
deveneau identice, camerele comunicau între ele. Era usor să te
rătăcesti. Deschideai usa gresită si puteai nimeri peste tata, în
timp ce valetul îl ajuta să se îmbrace. Sau, mai rău, puteai intra
peste el când stătea în cap. Prescrise de kinetoterapeut, aceste
exercitii reprezentau unicul remediu eficient împotriva durerilor
constante de gât si de spate de care suferea tata. Majoritatea
provocate de accidentări mai vechi la polo. Le făcea zilnic,
îmbrăcat doar cu o pereche de boxeri, sprijinit de o usă sau
atârnat de o bară, ca un acrobat priceput. Dacă puneai un singur
deget pe clantă, îl i auzeai implorând de cealaltă parte: „Nu! Nu!
Nu deschide! Pentru numele lui Dumnezeu, te rog, nu
deschide!“
Balmoral avea cincisprezece dormitoare, dintre care pe unul
îl împărtisem cu Willy. Adultii îl numeau „camera copiilor“. Willy
ocupa jumătatea mai mare, cu pat dublu, un lavoar generos, un
sifonier cu usi prevăzute cu oglinzi, o fereastră frumoasă, cu
vedere în curte, spre fântâna arteziană si statuia din bronz a unui
căprior. Jumătatea mea de cameră era mult mai mică si mai putin
luxoasă. N-am întrebat niciodată de ce. Dar nici nu era nevoie să
întreb. Cu doi ani mai mare decât mine, Willy era mostenitorul, pe
când eu eram doar rezerva
Acesta nu era doar felul în care presa se referea la noi –
desi o făcea, în mod categoric. Era, deopotrivă, formula pe care
tata, mama si bunicul o foloseau adesea. Până si bunica.
Mostenitorul si Rezerva – nu era nicio judecată implicită,
si totodată nicio ambiguitate. Eu eram umbra, sprijinul, Planul B.
Am fost adus pe lume în caz că i s-ar întâmpla ceva lui Willy. Am
fost menit să ofer un substitut, un element de distragere, o
diversiune si, la nevoie, un organ de rezervă. Poate un rinichi. O
transfuzie sanguină. Un fragment de măduvă osoasă.
Toate acestea mi-au fost prezentate în mod explicit încă de
la începutul vietii si, de-atunci, reamintite cu regularitate.
Aveam douăzeci de ani când am auzit povestindu-se pentru prima dată
ce-i spusese tata mamei în ziua nasterii mele: „Minunat! Acum mi-ai
dăruit un mostenitor si un print de rezervă – eu mi-am făcut
treaba.“ O glumă. Probabil. Pe de altă parte, la câteva minute după
această secventă comică, tata s-a dus să-si întâlnească
iubita.
Asadar, multe adevăruri se spun în glumă."
Urmatorul citat din carte se refera la perioada imediat
urmatoare accidentului Dianei:
"Câteva ore mai târziu, tata a plecat la Paris. Însotit de
surorile mamei, mătusa Sarah si mătusa Jane. Trebuiau să afle mai
multe despre accident, a zis cineva. Si trebuiau să aranjeze
repatrierea trupului mamei mele
„Trup.“ Lumea continua să folosească acel cuvânt. Era ca o
lovitură de pumn, o minciună afurisită, fiindcă mama nu era
moartă.
Aceea devenise brusc introspecTia mea. Neavând altceva de
făcut decât să hoinăresc prin castel Si să vorbesc cu mine însumi,
a pus stăpânire pe mine o bănuială care ulterior a devenit o
credintă fermă. Totul era o farsă. si, de data asta, farsa nu mai
era jucată de cei din jurul meu sau de presă, ci de mama. „A avut o
viată nefericită, a fost urmărită, hărtuită, mintită, mintită în
multe privinte. Asa că a înscenat un accident, ca să creeze o
diversiune, si a fugit.“
Realizând asta, am rămas fără suflare si am icnit
usurat.
„Desigur! Totul e doar un truc, ca să o poată lua de la
capăt! Chiar în clipa asta închiriază fără îndoială un apartament
în Paris sau îsi aranjează florile proaspete în căbănuta din lemn
cumpărată în secret undeva în vârful Alpilor Elvetieni. Curând,
foarte curând, o să trimită după mine si după Willy. Totul e atât
de evident! Cum de nu mi-am dat seama până acum? Mami n-a murit! Se
ascunde!“
M-am simtit mult mai bine.
Apoi, îndoiala mi s-a strecurat în suflet.
„Stai putin! Mami nu ne-ar face niciodată asa ceva. N-ar
accepta nicicând durerea aceasta de nedescris si cu atât mai putin
nu ne-ar provoca-o ea însăsi.“
Înapoi la senzatia de usurare: „Dar n-a avut încotro. A
fost singura ei sperantă de a fi liberă.“
Și din nou îndoiala: „Mami nu s-ar ascunde; e o
luptătoare.“
Apoi usurarea: „Acesta-i felul ei de a lupta. O să se
întoarcă. Trebuie să se întoarcă. În două săptămâni e ziua
mea.“
Dar tata i mătusile mele au revenit primii. Întoarcerea lor
a fost anuntată de toate canalele de televiziune. Lumea i-a urmărit
păsind pe asfaltul aeroportului RAF Northolt. Un post TV a adăugat
chiar i muzică marcând astfel sosirea lor: cineva intona cu
tristete un psalm. Lui Willy si mie ni s-a interzis să ne uităm la
televizor, dar cred că am auzit asta. Următoarele câteva zile s-au
scurs ca într-un vid; nimeni nu ne-a spus nimic. Am rămas cu totii
ascunsi în castel. Ne simteam ca într-o criptă, însă o criptă în
care toată lumea poartă pantaloni ecosez si își vede de rutina si
de programul normal. Dacă a zis cineva ceva, eu nu am auzit.
Singura pe care o auzeam era vocea din mintea mea, care se certa cu
ea însăsi.
— S-a stins.
— Ba nu, se ascunde.
— E moartă.
— Ba nu, se preface.
Apoi, într-o dimineată, a sosit clipa. Ne-am întors la
Londra. Nu-mi amintesc nimic despre călătorie. Am mers cu masina?
Am zburat cu avionul regal? Rememorez revederea cu tata, cu
mătusile si, în principal, întâlnirea cu mătusa Sarah, desi totul e
învăluit în ceată si probabil că s-a petrecut în altă ordine.
Uneori memoria mea o plasează exact acolo, în acele prime oribile
zile ale lunii septembrie. Dar alteori memoria o proiectează undeva
departe, cu multi ani mai târziu.
Oricum a fost, s-a petrecut
— William? Harry? Mătusa Sarah are ceva pentru voi,
băieti.
Ea a înaintat, tinând în mâini două cutiute mici si
albastre.
— Ce e asta?
— Deschide-o.
Am ridicat capacul cutiei mele albastre. Înăuntru era… o
molie? Nu. O mustată? Nu.
— Ce e…?
— E părul ei, Harry.
Mătusa Sarah ne-a explicat că, atunci când s-a dus la
Paris, a tăiat două suvite din părul mamei.
Și iată. Dovada! „A murit cu-adevărat“, mi-am
zis.
Dar imediat după aceea a venit îndoiala linistitoare,
incertitudinea salvatoare: „Nu, poate fi părul oricui.“ Mami, cu
părul frumos, blond si neatins, era pe undeva pe pământ.
„Dacă n-ar fi, as sti. Trupul meu ar sti. Inima mea ar sti.
Dar ele nu stiu asa ceva.“
Ambele erau la fel de pline de iubire pentru ea ca
întotdeauna."
CUMPARA Rezerva - Printul Harry
Articol realizat ca afiliat Nemira!
Va invit sa urmariti si pagina de facebook 100decarti.
