„Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi,

ce-n spațiu se desparte și se adună,

pământ e ea, și prund și undă,

un drum cu călătorul dimpreună,

fântân-adăpostind, o lună.

Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină,

mai grea ca alte umbre. Și nu-ți scapă.

Și poți s-o strîngi sub chip de holdă și grădină.

Și poți s-o bei în chip de apă.”

Lucian Blaga

ÎN RĂZBOAIE

timpul dansează

pe lamă de cuțit.

Am crezut

că doar primăverile ne mai pot salva.

Aseară secundele

făceau cerc în jurul nostru

dar le-am ignorat.

Am fi vrut să trecem pe lângă ele

aşa cum trec norii pe lângă lună.

Iată: un cântec se naşte!

Înfloreşte caisul!

La urma urmei ce este mai important,

secunda unui cais ce inundă încăperea

ori locul de aur

unde umbra dansează pe lama unui cuţit.

Stăm drepți

ca la liturghie în Săptămâna Luminată!

Nu uităm umbra umbrei noastre chiar dacă timpul dansează sub șuieratul războiului.

Aseară secundele de cais

făceau cerc în jur.

Acum ştim cu siguranță:

fără o mână pe frunte,

fără o mână de frunze să o așezăm la cap,

fără o mână de pământ uscat,

nu cel de sub ape,

să adormim pe el ca iezii,

nu putem deschide caietul

poemelor care vor veni.

Paulina Popa