Adrian Ștefănescu, nelipsit din distribuția unor filme celebre românești din perioada 1968 – 1983 și unul dintre cei mai apreciați cascadori profesioniști din România, va fi omagiat la cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Contribuția sa va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentului din 29 aprilie, care va avea loc la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.
Absolvent al Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” în 1972, an în care a și jucat primul său rol în comedia Astă seară dansăm în familie (r. Geo Saizescu), Adrian Ștefănescu a fost distribuit în peste 60 de producții românești. A debutat în cascadorie în filmul Bătălia pentru Roma (r. Robert Siodmak, ...