Situaţia lui Ionel Arsene (cel pentru care o instanţă italiană a anulat mandatul de extrădare european) este întoarsă pe toate feţele de cei care comentează în spaţiul public pe acest subiect. Evident, discuţiile merg şi spre costurile obţinerii unui astfel de rezultat în care nişte magistraţi (italieni) dau o sentinţă în baza unei expertize medicale care subliniază că subiectul e atât de bolnav psihic încât nu mai are chef de petreceri, de mers la sală sau restaurant şi are şi libidoul scăzut.
Informaţiile adunate de Vestea, din surse deschise dar şi din surse neoficiale, converg spre ideea că Arsene nu putea obţine o astfel de sentinţă, într-o ţară străină (europeană!!!) fără să plătească o sumă frumuşică…
Din start, sursele şi specialiştii Vestea spun că avocaţii lui Arsene (care au pledat pentru el, în Italia, în mai multe procese şi înfăţişări) şi specialiştii care au semnat minunăţia de expertiză au fost plătiţi cu un minim de 5 milioane de euro. Dacă e adevărat şi cum au ajuns banii respectivi în Italia e treaba instituţiilor statului român să afle. Din păcate, e vorba de aceleaşi instituţii care i-au permis lui Arsene să plece din România, LEGAL, fix înainte de pronunţarea unei sentinţe previzibile şi care nu au reuşit să obţină extradărea lui…
Dacă au fost plătiţi bani pentru coruperea judecătorilor (e doar
o ipoteză!), evident suma de mai sus se dublează (10
milioane euro!), că nu-şi pune obrazul vreun magistrat
italian pentru o sumă derizorie, spun sursele consultate.
Repetăm, e doar o ipoteză. Dar, aşa cum în România sunt şi
magistraţi care au fost anchetaţi şi/sau condamnaţi pentru
corupţie, fenomenul este prezent în orice ţară din lume, inclusiv
în Italia.
La sumele (reale sau ipotetice de mai sus) se daugă sume absolut certe legate de costurile mutării lui Arsene în Italie şi a locuirii în acea ţară.
Pozele care au circulat în mediul public imediat după ce Arsene fugise aratău o clădire (parter/etaj, pretabilă şi pentru sediu firmă dar şi pentru locuire) care ar fi fost cumpărată, în Italia, de către o firmă la care fugarul infractor era acţionar. Şi nu, nu era vorba de vreo clădire achiziţionată cu un euro ci care ar costa o sumă destul de mare.
la scurt timp după ce arsene s-a predat, pe anumite canale au circulat informaţii legate de echipe de muncitori români, din Neamţ, care mergeau în Italia pentzru a lucra la „renovarea vilei lui Arsene”. Nu era vorba de muncitori care mergeau ca angajaţi la vreo firmă din Neamţ ci de „liber-profesionişti” care erau plătiţi cash. ca să mai dăm un detaliu, meseriaşii respectivi sunt din zona Roznov-Borleşti-Rediu-Cîndeşti…
Deci „implantarea” lui Arsene în Italia a fost o operaţiune bine premedidată şi organizată care, de asemenea, ar fi consumat vreo 1-2 milioane de euro. Dacă mai adăugăm şi eventuale servicii de pază pe care acesta şi le-ar fi asigurat din partea unor interlopi români din Italia (informaţie de asemenea vehiculată în spaţiul public), rezultă că fugarul nu doar că şi-a pregătit bine organizatoric transferul România – Italia ci, mai întâi, a mutat importante sume de bani. Şi/sau poate mai au loc şi acum transferuri de bani (online sau cash) care să-i îndulcească viaţa şi şederea în Italia.
Şi toţi aceşti paşi au fost făcuţi sub ochii autorităţilor din
România care au stat cu braţele încrucişate chiar şi atunci când
presa scria despre lucrări obţinute de unele firme abonate la banii
publici care stăteau în pixul fostului preşedinte CJ sau despre
faptul că el era asociat într-o firmă din Italia chiar cu unul
dintre patronii pentru care deconta facturi de la CJ.
Astfel de informaţii şi situaţii nu fac decât să alimenteze şi
suspiciunea că Arsene a fost protejat de oameni importanţi din
statul român (ca să fure şi să fugă), fie pentru că împărţea cu ei
parandărătul, fie pentru că ar fi avut statutul de informator
pentru vreun serviciu de informaţii.
Dar, probabil că astfel de adevăruri vor fi clarificate peste 50 de ani… Sau, poate, mai devreme, dacă se vor hotârî să se spovedească public unii dintre cei despre care se spune că au vorbit intens cu fugarul şi după ce acesta s-a mutat în ţara din mijlocul Mediteranei. Din Neamţ, din Bucureşti sau din alte judeţe (Ardeal sau sudul ţării).
Daniel VINCA