„Nu mă satur nici de anecdotele despre prințul M., care a fost multă vreme prefect de poliție, un prefect de poliție cum noi nu vom cunoaște niciodată”, nota în anii 1930 scriitorul francez Paul Morand. Prințul M. era Dimitrie Moruzi, cunoscut în epocă sub porecla de „Cneazul”, care a avut trei mandate de prefect al Poliției Capitalei la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul veacului următor. În 1887, Moruzi era acuzat în paginile ziarului „Epoca” de fapte grave de corupție. Dezvăluirile erau făcute de omul politic Nicolae Fleva, care încercase să obțină destituirea prefectului și fusese provocat la duel de acesta, dar refuzase să dea curs invitației. Fleva a ținut un discurs destul de lung într-o ședință a Camerei Deputaților, scoțând în evidență o serie de indicii care sugerau complicitatea „Cneazului” cu Andronic, un escroc celebru la acea vreme.

Andronic pusese la cale o rețea amplă prin care îi înșela pe oamenii creduli să cumpere de la el „apa de aur”, cu ajutorul căreia puteau transforma orice metal în aur. Mai întâi, un asociat al său aborda persoane pe stradă, cărora le spunea că le va ghici viitorul. Victimelor li se spunea că norocul le va veni de la un bărbat înalt, cu păr blond și ochi albaștri, descriindu-l astfel pe Andronic. După câteva zile, persoanele vizate erau contactate de un alt complice al lui Andronic, care mijlocea întâlnirea dintre victimă și șarlatan. Mulți și-au vândut averile pentru a strânge suma necesară achiziționării miraculosului lichid. Andronic se instalase la București într-un apartament de lux, primindu-i pe clienți într-un salon în care toată mobila era aurită. După o demonstrație trucată, clientul era convins să cumpere „apa de aur”, însă acasă nu reușea să realizeze „transformarea”. I se răspundea că nu a lucrat cum trebuie, că a făcut ceva greșit.

Pentru ca procesul să fie unul de succes, clientul trebuia să respecte anumiți pași. Unui negustor moldovean, Andronic i-ar fi dat următoarele instrucțiuni: „Vei lua părți egale pilitură de fier și praf de pucioasă. Vei turna sticluța cu «apă de aur» deasupra și vei amesteca mereu, până se va preface totul în aur. E însă o condiție principală: să nu fie nimeni de față și să nu te gândești de loc la cuvântul rinocer”. După câteva zile, negustorul s-ar fi întors la Andronic, spunându-i: „Bine coane Andronic, m’am încuiat în pivniță, ca să nu vie nimeni, și am tot amestecat, cum ai zis d-ta, de m’au trecut nădușelile… Dar cine te pusese să-mi spui ca să nu mă gândesc la cuvântul «rinocer»? Că mie nici prin gând nu mi-ar fi trecut. Și acum vorba asta nu-mi mai ieșea din minte…”. „Apoi de! Ce să-ți fac? Dacă nu știi să te stăpânești!”, ar fi fost răspunsul lui Andronic. Când „afacerea” a ieșit la iveală, cei păgubiți nu au vrut să depună mărturie împotriva escrocului, de teamă că vor fi și ei judecați pentru intenția de a falsifica bani de aur. Au existat mai multe indicii care sugerau că Moruzi îl proteja pe Andronic, însă nu s-a putut demonstra complicitatea prefectului în afacerea „apei de aur”.

Moruzi a fost demis din funcția de prefect în 1888, când a venit la putere Partidul Conservator, liberalii ajungând în opoziție. Alegerile avuseseră loc într-un climat de violență, așa cum adesea se întâmpla la acea vreme. Ion Bălăceanu nota în memoriile sale că „manifestări populare perfect legale fuseseră înăbușite cu brutalitate de poliție, în fruntea căreia Brătianu pusese un rus naturalizat român, Dimitrie Moruzi, care aplicase pe străzile Bucureștilor procedeele poliției rusești. În două încăierări se făcuse chiar moarte de om”.

A mai fost de două ori prefect al Poliției Capitalei, dar ca membru al Partidului Conservator și apoi al Partidului Conservator-Democrat. Se pare că prima măsură luată de „Cneaz” la începutul celui de-al doilea mandat, în 1904, a fost să anuleze decizia predecesorului său, care dispusese ca toate cârciumile din București să se închidă la miezul nopții. „Lăsați cârciumile deschise, lumea să petreacă și lăutarii să cânte”, ar fi spus „cneazul”.

George Duca îl descria pe bunicul său matern Dimitrie Moruzi ca fiind „inteligent, dibaciu, chefliu și bun la inimă”. „Era foarte iubit atât de bucureșteni, cât şi de țăranii din județul Dorohoi, fieful său politic”, mai spunea memorialistul, „căci nu se oprea să bea cu dânșii în bodegile și cârciumile satelor, «fără a pierde nimic din prestigiul său de fruntaș politic». Chefurile lui erau vestite în întreaga Țară, ceea ce însă nu l-a împiedicat când era prefectul capitalei să se bucure nu numai de respectul colaboratorilor, dar și chiar al delicvenților, un amănunt ce mă încântase în adolescență. De fapt, acest amestec de boierie și democrație, de virilitate și subtilitate, de humor și de energie plăcea cetățenilor primului oraș al Țării“.

Reputația de petrecăreț și glumeț a „Cneazului” a dăinuit și în deceniile de după moartea sa din 1916. Revenind la însemnările lui Paul Morand, care a vizitat Bucureștii în anii 1930, acesta spunea: „Nu mă satur nici de anecdotele despre prințul M., care a fost multă vreme prefect de poliție, un prefect de poliție cum noi nu vom cunoaște niciodată. A fost un petrecăreț care bătea toate restaurantele de lux. Bând din belșug, râzând în gura mare de rapoartele piperate pe care i le dădeau în fiecare dimineață comisarii săi despre păcatele de peste noapte ale bucureștenilor, acest mare senior chefliu și despot era iubit de toți şi foarte ascultat. Dacă avea să se plângă de vreun comisar de poliție din provincie, îl chema la telefon la primăria locului și discuția începea: — E primarul? — Chiar el, înălțimea-voastră. — Cheamă-mi-l pe comisarul de poliție. — E de față, înălțimea-voastră. — Bine! Dă-i o palmă din partea mea. Dă-i o palmă, îți spun, ca să se-nvețe minte. Mai tare. Nu aud. Lovești ca o fetiță. Să fie într-un ceas bun, acum te-aud! Dădea la Herăstrău petreceri-monstru cu lăutari și femei ușoare. În zori, invitații care se pregăteau să se-ntoarcă acasă se văzură odată înconjurați de un cordon de poliție; nu li se dădu voie decât să transmită un mesaj în oraș pentru familiile lor. Prințul îi păstră astfel la chefuit vreme de două nopți. Când izbucnea unul dintre acele mari incendii la care asista în persoană, de îndată ce focul era stins, prefectul punea să se deschidă, în ciuda orei târzii, grădinile vreunei cârciumi adormite, scula toate femeile din cartier și improviza, lângă ruinele fumegânde, pentru prieteni și pentru sine, un chef care dura până la ziuă”.

Andrei Popescu

Bibliografie:
„Epoca”, anul II, nr. 459, 9/21 iunie 1887
„România liberă”, anul XII, nr. 3170, 27 martie/8 aprilie 1888.
*** Misterele Poliției Capitalei sub kneazul Dimitrie Moruzi. Vestita escrocherie cu Apa de Aur. Zodiacul, Sion Gherei și Andronic. Povestite de Nicolae Fleva, București, 1909.
Iancu Bălăceanu, Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice 1848-1903, Editura Humanitas, București, 2019.
Carol I al României, Jurnal, vol. I, Editura Polirom, Iași, 2007.
Lazăr Cârjan, Istoria Poliției Române de la origini până la 1949, Editura Vestala, București, 2000.
Vasile V. Dașkevici, Istoricul Poliției Capitalei. Fosta Agie, București, 1934.
George I. Duca, Cronica unui român în veacul XX, vol. I, Jon Dumitru Verlag, München, 1983.
Alex. F. Mihail, Apă de aur. Vechii alchimiști și fabricarea aurului. Un „alchimist” în România, în: „Realitatea ilustrată”, anul VII, nr. 343, 24 august 1933.
Paul Morand, București, Editura Humanitas, București, 2015.
N. Petrescu, Albumul meu, [București, 1913].
Florin N. Șinca, Din istoria Poliției Române, vol. I, București, 2006.
Idem, Istoria Poliției Capitalei (sec. XVIII – 1949), RCR Editorial, București, 2012.
G. A. Tacid, Prefecții Poliției Capitalei de la 1859-1905, Stabilimentul grafic Albert Baer, București, 1905.
Alexandru Vlădăyanu, Albumul Conservator-Democrat, Insitutul de arte grafice „Eminescu”, București, 1910.

Andrei Popescu este doctor în istorie, cercetător independent și autor de studii destinate publicării sau circuitului privat. A fost numit „Cercetătorul anului” de Arhivele Naționale ale României pentru doi ani consecutivi (2019 și 2020), „pentru contribuțiile în domeniul valorificării documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naționale ale României”. Specializat în istoria modernă a României (secolele XVIII-XX), cercetările sale se concentrează mai ales pe următoarele segmente: elite politice, biografii, microistorii și genealogii. Îl puteți urmări pe Facebook, Instagram sau Twitter.

• Facebook
• Instagram
• Twitter
• LinkedIn
• Goodreads
• WordPress

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact aflat pe paginile site-ului scriemistoriata.com sau prin e-mail, la adresa [email protected]. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând cărțile „Călătorind prin istorie, alături de strămoși” sau „Petre P. Carp la Țibănești” și achiziționând e-book-ul „How to Find Your Ancestors from Bucharest”. Detalii despre aceste volume puteți afla dând click pe imaginile de mai jos. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la mai multe persoane. Vă mulțumim!