Una dintre problemele întâmpinate de şoferii români în străinătate este „care este modalitatea de plată a unei amenzi contravenţionale, în cazul încălcării legislaţiei rutiere din ţara respectivă şi unde o pot plăti?” În privinţa majorităţii statelor din Uniunea Europeană, lucrurile s-au simplificat.
Odată cu emiterea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, sunt precizate şi locurile unde se pot plăti amenzile. Uneori contravenţia are loc în zilele de week-end, când unităţile financiare sunt închise, alteori plata presupune un ocol sau o abatere de la traseul stabilit, iar în unele situaţii pur şi simplu poate interveni comoditatea, dublată de curiozitatea „ce mi se poate întâmpla dacă nu o plătesc?”.
Situaţia s-a schimbat din ianuarie, în acest an, odată cu publicarea unei legi care prevede că şoferii români care săvârşesc contravenţii la normele de circulaţie în ţările Uniunii Europene, vor prim...