Weekend-ul trecut hoinaream impreuna cu ceata de bloggeri si prieteni #priNeamt si descopeream impreuna oameni care incearca inca sa pastreze vii obiceiurile stravechi, sa conserve ceea ce astazi confera identitate romanilor. Nu-i lucru simplu sa te apuci de asa treaba, dar oamenii astia se agata cu indarjeala si credinta de ceea ce ne-a mai ramas si duc mai departe valori si traditii care altfel s-ar pierde negresit.

Acum ca ploua e timp meditativ. Meditez la cum se pierd toate in valurile de consumerism si cum ne intereseaza din ce in ce mai putin lucrurile astea autohtone imbratisand din ce in ce mai mult ce nu-i al nostru. Ma intreb, oare in orasul asta care odinioara era targ si unde se-adunau caravanele si trudeau mestesugarii, unde era curte domneasca si se faceau cele trebuincioase ei, mai exista o farama din toate acestea, mai exista traditie?

Surprinzator, printre cladiri moderne si neaone supravietuiesc inca oameni care duc mai departe traditia. Unde? Fa o plimbare pana la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”, acolo, pe malul lacului Herastrau, gasesti o bucata de lume arhaica. Intreaga lume a satului romanesc condensata in doar 15 ha. Adesea, aici se aduna si expun cei care iubesc arta populara romaneasca si isi expun comorile lucrate cu suflet si daruire.

Apoi mai sunt si sticlarii de pe strada Şelari. Intr-o curte ascunsa printre zecile de localuri, o mana de oameni incing inca nisipul in cuptoare si-o sulfa in forme fanteziste. La cateva minute de aici, te poti ospata in voie cu bucate romanesti. Pe Stravopoleos gasesti “Caru’ cu bere”, iar pe Episcopiei “La Mama”. La ambele se mananca dumnezeieste, iar la primul seara ai parte si de o demonstratie muzicala. Nu se canta cantonete ci muzica populara de prin partea locului.