Cina cea de taină
Oricât ar părea de neînţeles şi de paradoxal,
rămâne întotdeauna faptul
că oamenii devin sfinţi nu prin dorinţa proprie,
ci prin chemarea
suverană a lui Dumnezeu
(Cugetări creştine)
(inspirată după poezia ,,Ştergarul” scrisă de Costache Ioanid)
La cina cea de taină privesc cu gândul dus...
Văd doisprezece-apostoli ce stau lângă Iisus.
La masa lor, Iisus, cu ochi plini de lumină,
Cu har, împarte pâine, celor aflaţi la cină.
Şi, cum, într-o zi mare, toate sunt pregătite,
Îngenunchez pe dată, rugăciuni a trimite
Către Maica Curată şi către Dumnezeu,
Ei, cu Iisus Hristos, mă vor feri de rău.
Sunt plină de uimire şi sufletu-mi suspină,
De parcă m-aş afla şi eu, acum, la cină.
Privind la ei, mă-ntreb: „cum o să stau la rugă?
Sau... dintre cei de faţă, care va fi mai slugă?”
Însă, toţi, deodată privesc în continuare,
La bunul meu Iisus, ce şade în picioare
Şi-l întreabă pe Petre, cu şoapta Lui blajină:
Nu vrei să fii tu slugă? Petre mi-l ia de mână;
- Nu înţeleg de ce ? Şi, scoate un suspin.
Iisuse, astăzi, nu! Mai bine mă abţin…
Apoi şi-ndreaptă paşii la unul dintre ei
Şi, fără-a sta pe gânduri se duce la Andrei.
- De ce mă-alegi, Iisuse, pe mine, dintre ei?
Se-ntoarce apoi la Filip, zicând: „Nici tu, nu vrei?”
- Eu... am adus bucate şi... zic că e de-ajuns!
Stăpâne, roagă pe altul. Am făcut tot ce-ai spus.
- N-ai vrea să fii tu, Toma, sluga din astă seară?
- Nu pot Iisuse. În suflet am încă îndoială...
Iar într-un colţ stau Dona, cu Pavel şi Tadeu
Şi răspund toţi de-odată: „De ce Iisuse, eu?”
Privind către Mihai, ce sta întru-n ungher
I se făcuse milă, când îi zâmbi stingher.
Dar nu stătu pe gânduri şi spuse tuturor:
,,Voi face Eu, pe robul, ca şi ulterior!”
De-atunci a trecut vremea, multe ar fi de spus...
Căci, an de an, într-una, ni se-arată Iisus,
El vine să întrebe ca şi odinioară:
„N-ai vrea să fii tu oare, sluga din astă seară?
Tu soră Magdalena, tu Paul, tu Mihai...
N-aţi vrea să fiţi cu mine şi voi, acolo-n Rai?”
- Doamne, sunt necăjită, necazul meu îl curmă
Şi, alege-mă pe mine să fiu eu cea din urmă!
Cu toate că... Iisuse, nu sunt decât un ciob,
Dar, semenilor mei, vreau să le fiu eu, rob.
Sunt copii ne-ngrijiţi, sunt bolnavi ce se sting,
Ochi trişti din care lacrimi, noapte şi zi tot curg.
Sunt femei necăjite sau fără de putere,
Sunt bătrâni singurei, ce-aşteaptă mângâiere.
Sunt prunci ai nimănui, sunt copii în spital,
Sunt disperaţi ce-aşteptă de la Tine, semnal.
Se cere muncă multă, din noapte până-n zori
Şi, mereu rugăciune şi... muncă până mori.
Roagă-te lui Iisus, căci harul Lui curat,
Îndată de păcate sau boală te-a scăpat.
Dă la săraci o pâine şi apă din fântână,
Fii bun cu toată lumea şi-ajută o bătrână.
Şi, să veghezi de-i cazul, la al ei căpătâi,
Să îngrijeşti bolnavul şi nimic să nu spui;
Doar cu o vorbă bună să-i îndulceşti amarul.
- Iisuse, eu, de mult sunt frate cu sărmanul.
Mântuitorule, ascultă a mea rugă.
Aş vrea ca pentru oameni, să fiu eu rob şi slugă.
Pe toţi ne-ai plămădit, ca oameni, din ţărână
Şi, astăzi iar ne aperi, cu propria Ta mână!
Tu, iubite Stăpâne, ne speli cu al Tău Sânge!
Pe noi, toţi, ce-n păcate, viaţa ni se scurge,
Iisus, e pentru noi, cel mai puternic trunchi!
Şi ne ţine aproape, strânşi, ca într-un mănunchi.
Oameni buni, este bine să ascultăm Stăpânul
Şi, să urmăm doar drumul, ce ne arată Domnul!
Creştinii mei, să faceţi mereu o faptă bună,
Căci, doar Iisus va paşte, a omenirii turmă!
Craiova Ianuarie 2009