Articol din seria „Povești din Cotroceni”,
realizată la inițiativa asociației Incotroceni – Oameni, Idei, Povești

Șoseaua Cotroceni a fost trasată în 1851, la inițiativa domnitorului Barbu Știrbey, care își muta pe timp de vară reședința la mânăstirea de aici. Ulterior a fost pietruită, iar pe margini au fost săpate șanțuri pentru scurgerea apei. G. M. Ionescu, autorul unei istorii a zonei, scria în 1902 că „modul cum era construită șoséua, cu șanțurile eĭ largĭ și pline de tot felul de necurățeniĭ, era un pericol permanent pentru viața locuitorilor. […] În anul 1899 s’a pus capăt și acestei miserii; d-l Delavrancea fiind primar, schimbă șoséua într’un superb bulevard binișor întreținut”.

Un motiv pentru urgentarea începerii lucrărilor a fost reprezentat cu siguranță de marile inundații din 1897, care au distrus atât șoseaua, cât și multe dintre casele din zonă, apa ridicându-se în unele cazuri până la acoperiș. Un cârciumar de pe șoseaua Cotroceni povestea în presă cum trăise cumplitul moment al inundării propriei case: „Noaptea, pe al 2 un urlet îngrozitor m’a deșteptat din somn. Fără sĕ știu ce e, am crezut la început că trebue sĕ fie sau ploaie sau vre-o căruță încărcată cu ferărie, care trece pe stradă. Casa mea e mai joasă decât șoseaua. Deodată, tocmai când ațipisem, mĕ pomenesc cu apă în odaie, apă care se ridică până peste pat. La început credeam că visez. Pipăindu-mĕ, constatai realitatea faptului. Nu mai era vreme de pierdut: apa se ridica în odaie. Deșteptai nevasta și cei doi băieți din prăvălie și cu toții începurăm a scăpa din casă, suind în pod ce puturăm. În vre-o jumătate de ceas toată casa, curtea, prăvălia erau sub apă. Apa se ridicase ca de un stânjin în sus. Am suit în pod ce am putut și ne-am suit și noi sus. În toate părțile la vecini n’auziam decât strigăte și vaete”. După transformările începute în 1899, șoseaua devenise o arteră modernă și cochetă a orașului, după cum se poate vedea din fotografiile de epocă.

Dar cum era viața pe șoseaua Cotroceni înainte de dezastrul din 1897 și transformările ulterioare? Artera devenise ceva mai locuibilă în 1876, când fusese lărgită și curățată. Astfel, din ce în ce mai mulți bucureșteni mai vechi sau mai noi s-au mutat pe șoseaua Cotroceni și au deschis afaceri aici. Pentru amănunte despre rezidenți, apelăm la publicațiile din seria „Anuarul Bucurescilor”.

Din câte se pare, poliția a fost prima care s-a „aventurat” în această zonă. Cartea de adrese a orașului consemnează că, în 1883, la numărul 24 se instalase secția de poliție 24, iar în clădirea alăturată, la numărul 26, locuia comisarul acestei secții, Scarlat A. Savu. Peste drum, la numărul 23, își avea reședința comandantul corpului sergenților de oraș din Sectorul I Roșu, Constantin Vasiliu.

Bineînțeles, principalele afaceri care s-au deschis în anii următori au fost cârciumile. În 1885 erau deja trei, patronate de Dimitrie Dinescu (nr.9), Ioan Anghelescu (nr. 17) și Constantin Dumitrescu (nr. 20). Dinescu împărțea spațiul de la nr. 9 cu băcănia lui Petrache Nichifor, iar pe șosea mai apăruseră florăria lui Wilhelm Desseker (nr. 26) și fabrica de produse chimice a lui Anton Brănescu (nr. 11 bis). Toți acești șase „pionieri” în afacerile de pe șoseaua Cotroceni au rezistat un timp îndelungat, iar în anii următori au apărut și alte mici întreprinderi, unele efemere, altele cu viață lungă.

În doar un an, alți patru cetățeni au deschis cârciumi pe șosea: Tudorache Constantin (nr. 24), Grigore Constantin (nr. 13bis), Sterie Misculescu (nr. 4) și Tudor Spirea Popa (nr. 9). Se vede că proprietățile erau vaste, dacă la nr. 9 încăpeau două cârciumi și o băcănie, iar la nr. 24 conviețuiau secția de poliție și o cârciumă. În 1887 s-au mai deschis băcănia lui Spirea G. Papadopolu și florăria lui Pandele Naum (ambele la nr. 15), iar în anul următor numărul de cârciumi a ajuns la zece, după deschiderea unor noi stabilimente, patronate de Nae Bărășcu (nr. 13), Ion Axentie (nr. 14) și Lina Rădulescu (nr. 15).

În 1889 șase cârciumi și-au încetat activitatea, dar au fost deschise alte șapte în locul lor, de către Vasile Cocioneanu (nr. 24), Niță Iancu (nr. 25b), Gaki Mitadji (nr. 9), Ioan Naum (nr. 14), Petre Stan (nr. 5), Hristea Tănase (nr. 9) și Dimitrie Visarion nr. (24b). Acestora li s-a adăugat încă una, cea a florarului Pandele Naum (nr. 29b), deschisă în 1890. Cele 12 cârciumi au rămas neschimbate timp de cel puțin șase ani. Nici în alte domenii de activitate nu au mai avut loc așa multe deschideri ca în anii precedenți. Singurele noutăți au fost tutungeriile deschise în 1891 de băcanul Spirea Papadopolu (nr. 15) și de maiorul Ion Enescu (nr. 21) – dintre care doar prima a rezistat câțiva ani –, precum și brutăria deschisă în 1893 de Theodor P. Economu (nr. 21).

De asemenea, în această perioadă funcționau pe șoseaua Cotroceni două instituții militare: Atelierul Militar de Confecție (cu adresa „lângă casarma geniului”) și Pyrotechnia Armatei („vis-à-vis de casarma geniului”). De aceea, aici s-au stabilit mai mulți ofițeri: căpitanul Mihail Brătianu (nr. 2), maiorul Constantin Celărianu – administrator principal în Ministerul de Război (nr. 5), sublocotenentul Haim Săsescu căpitanul Gheorghe Economu – comandantul companiei de administrație a Atelierului militar de confecție (nr. 24b), locotenentul Gheorghe Damian – sub-șef de birou la Serviciul Geniului din Ministerul de Război (nr. 9), sublocotenentul Vasile Nițescu – administrator la Spitalul Militar Central (nr. 2). Trebuie menționat că cele două instituții se aflau pe o prelungire a șoselei Cotroceni, care astăzi face parte din bulevardul Iuliu Maniu. Pirotehnia Armatei se aflase în același loc și anterior, dar adresa oficială era pe Șoseaua Bolintinului. Toate numerele de case din acest text se aflau în zona de până în Grădina Botanică și Palatul Cotroceni. Cele până la 10 erau situate dincolo de Dâmbovița, pe porțiunea de șosea care astăzi se numește Constantin Noica.

Printre rezidenții de pe șoseaua Cotroceni în această perioadă se mai numărau inginerul Alexandru Calotescu (nr. 5), arhitectul Duminică Maluza (nr. 11), profesorul Nicolae Ruse (nr. 14) și două profesoare de la Azilul „Elena Doamna”: Ana Șeșefschi – de limba germană (nr. 4) și Martha Damian – de științe fizico-chimice (nr. 9). De asemenea, pe șoseaua Cotroceni locuiau o mulțime de funcționari publici, cei mai mulți dintre ei fiind probabil veniți din alte localități: Dimitrie Vladimirescu (nr. 5), Gheorghe Bugeac (nr. 23), P. Francovici (nr. 15bis), Mitică Iofcescu (nr. 12), D. Mureșanu (nr. 14), Nae Muscalu (nr. 27), Sp. Nicolescu (nr. 2), C. Râncezeanu (nr. 8). La numărul 24 a fost în continuare cazat comisarul secției de poliție, acesta fiind Eftimie A. Râmniceanu în 1886 și Dimitrie D. Cernovățeanu începând cu anul următor.

Andrei Popescu

Bibliografie:
„Adevĕrul”, anul X, nr. 2846, 1 iunie 1897.
„Tribuna”, anul XIV, nr. 76, 4/16 aprilie 1897.
*** Anuarul Bucurescilor pe 1885, București, 1885.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1886-1887, București, 1886.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1887-1888, București, 1887.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1888-1889, București, 1888.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1889-1890, București, 1889.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1890-1891, București, 1890.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1891-1892, București, 1891.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1892-1893, București, 1892.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1894, București, 1894.
*** Anuarul Bucurescilor pe anul 1895, București, 1895.
*** Bucureștii, Editura Cartea Românească, București, 1929.
*** Carte de adresse a Bucurescilor, București, 1883.
*** Planul orașului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei în al XXXIII-lea an al Domniei M. S. Regelui Carol I 1895-1899, [București], 1899.
*** Primăria Sectorului IV Verde 1926-1936, București, 1936.
G. M. IONESCU, Istoria Cotrocenilor, Lupescilor (Sf. Elefterie) și Grozăvescilor, București, 1902.

Andrei Popescu este doctor în istorie, cercetător independent și autor de studii destinate publicării sau circuitului privat. A fost numit doi ani consecutivi (2019 și 2020) „Cercetătorul anului” de Arhivele Naționale ale României „pentru contribuțiile în domeniul valorificării documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naționale ale României”. Specializat în istoria modernă a României (secolele XVIII-XX), cercetările sale se concentrează mai ales pe următoarele segmente: microistorii, biografii, genealogii, elite politice. A publicat până în prezent șapte cărți, printre care: Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea (Editura Minerva, 2018), Jean Miclescu. Boierul de la Călinești (Editura Humanitas, 2019), Grigore Filipescu. Viața, activitatea și năzbâtiile unui om politic controversat (Editura Vremea, 2020) și Călătorind prin istorie, alături de strămoși. Povești cu țărani, preoți, învățători, negustori și meșteșugari din secolele XVIII-XX (self-publishing, 2020). Îl puteți urmări pe Facebook sau pe alte rețele sociale (găsiți lista în profilul About.me).

• Facebook
• Instagram
• Twitter
• LinkedIn
• Goodreads
• Link

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact aflat pe paginile site-ului scriemistoriata.com sau prin e-mail, la adresa [email protected]. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând cărțile „Călătorind prin istorie, alături de strămoși” sau „Petre P. Carp la Țibănești” și achiziționând e-book-ul „How to Find Your Ancestors from Bucharest”. Detalii despre aceste volume puteți afla dând click pe imaginile de mai jos. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la mai multe persoane. Vă mulțumim!