Cei de vârsta mea și cei mai în vârstă, știu în mod sigur ce sunt
timbrele filatelice, însă copii din ziua de azi habar nu au.de ele.
Am un clasor de timbre din acela, format mai mare decât A4, carton
îmbracat în pânză gri, cu un timbru din mușama verde stanțat cu
ceva "desen" auriu, lipit pe mijlocul coperții; de era la modă prin
anii '80 și care mi-a picat în mână zilele acestea. L-am răsfoit cu
plăcere și am prezentat-o și fetelor mele, care mirate m-au
întrebat ce sunt timbrele.
Oh, mă cuprinde nostalgia... cum zilele noastre scrisorile se
trimit în format electronic, tineretul din ziua de azi nici nu-și
mai poate imagina cum era să trimiți o scrisoare/vedere cu poșta
din tabăra de vacanță,(la munte sau la mare) și de cele mai multe
ori să ajungă la destinație mult după ce tu deja ai ajuns acasă. O,
ce vremuri...
Dar una peste alta, văzând timbrele, mi-am amintit cu ce pasiune
le colecționam și făceam schimburi între prieteni. Cu câtă
nerăbdare așteptam să apară luna viitoare plicul cu timbre
filatelice la poșta și cât de dezamăgit eram daca nu reușeam să
prind ediția vreunei luni. Și astfel mi-am pus întrebarea că oare
mai există zilele noastre astfel de plicuri cu timbre "surpriză";
spun surpriză deoarece niciodată nu știai ce vei primi în plicul
sigilat. Mai există colecționari tineri cum eram noi?
Pentru cei care încă au acest hobby, am dat o căutare rapidă pe
internet și am descoperit că se găsesc timbre filatelice pentru
colecționari. Majoritatea timbrelor datând de pe vremea noastră,
dar se mai emit timbre și în zilele acestea și aș putea spune că nu
există țară care să nu fi emis timbre rezprezentând ciuperci.
Mai jos vă prezint câteva timbre emise cu tematică micologică,
din cât mai mulți ani posibili. Dacă sunteți interesați de timbre,
puteți răsfoi pe îndelete catalogul din care mi-am făcut și eu
selecția de azi. De asemenea puteți găsi pe internet multe alte
pagini specializate în acest sens (vânzare sau coleționare de
timbre) și în limba română, eu doar v-am reamintit de acest hobby
frumos, dar în curând uitat de tot.
Până una-alta, să vedem timbrele cu tematica noastră: