—-Dintre cele 10 editii ale
Concursului de Vinuri Rosé, cea de
acum, organizata de winelover.ro,
Bruno și cu mine am avut plăcerea să jurizăm de două ori, în
edițiile „hibride”- online in 2021 și 2022. Noi am făcut parte din
panelul „virtu- real”, în speranța că pentru următorii ani vom
ajunge şi la București și vom gusta la faţa locului, şi de ce nu,
chiar şi în fazele de preselecţii.
—-Mai intai, am dori să subliniem calitatea probelor
de vin pe care le-am primit și care atestă cât de meticulos este
procesul brevetat ce permite acest lucru. Toate vinurile au fost în
perfectă satre, fără niciun impact al reambalării.
—-Am aruncat o privire la gândurile și concluziile
noastre de anul trecut și le-am comparat cu realitatea ediției de
astăzi, în timp ce am identificat idei și aspecte noi.
—-Cele 16 probe ale ediției trecute au avut nuanțe
coloristice foarte diferite. Ne bucurasem să gustăm roze-uri
colorate, unele foarte intens aromate sau chair având taninuri bine
ancorate. Nu am căutat nici o tipicitate, deoarece nu există,
practi,c nici un concept legal ce ar impune anumite caracteristici
identificabile ale roze- ului românesc, mai ales că vinurile veneau
din întreaga țară, nu dintr-o regiune cu regiune.
—-Anul trecut a adus nu numai o variabilitate
importantă în ceea ce privește culoarea ci și o mare diferenţă cu
stilul Provence, unde „lipsa” (de culoare, de taninuri, de fenolici
etc.) devine o calitate. Ca să ne explicam, în Provence unde locuim
şi unde roze- ul este culoarea principală, vinurile au devenit atât
de palide încât „Centre du rosé din Vidauban (centru de cercetare
și experiment creat în 1999 cu scopul de a îmbunătăți calitatea
vinurilor roze prin intermediul unor instrumente științifice) a
introdus recent 2 culori noi: roz „sidef” și roz „nisip”. Acestea
descriu cele mai palide roze- uri, care pe o terasă însorită se pot
confunda cu vinuri albe.
—-Ediția curentă a selectat 16 mostre care au fost
extrem de omogene din punct de vedere al culorilor, cele mai multe
dintre ele arătând o nuanță destul de clară. Doar unul- două aveau
o culoare roz mai coacăză roșie medie, în timp ce restul respectau
un cadru destul de apropiat de culorile principale din Provence.
Unul se apropia chiar de zona sidefată/ roz nisip iar altele cel
puțin de litchi/ petale de trandafir.
—-Anul trecut ne așteptam să găsesim o mulțime roze-
uri cu vinificații ultra- tehnice: fermentare la temperatură
scăzută, arome tiolice sau amilice, dar în panel au apărut doar
câțiva esteri la concursul 2021. Anul acesta am avut mai multe
roze- uri cu stiluri amilice și deși ne gândeam că ar fi mai
dificil să obținem tioli (din pricina soiurilor utilizate în
România si a climatului), ediția actuală a promovat niște probe
destul de tiolice.
—-Nivelurile de sulfiți au fost din nou decente,
vinurile păreau mai bine așezate decât anul trecut, însă Bruno a
simțit că unele vor arăta şi mai bine în câteva săptămâni.
—-Dacă anul trecut am observat că din degustare
lipseau niște rosé-uri considerate „serioase”, iconice, această
ediție a adus pe scenă câteva dintre aceste nume foarte căutate,
unele prezentând atât vinul de nivel mediu, cât și pe cel
premium.
—-Calitatea părea deja să se fi îmbunătățit de-a
lungul anilor la ultima ediție. Concursul din acest an a oferit un
nivel și mai consistent, cu o calitate generală care a generat un
ecart de numai 5-7 puncte de la cel mai mic punctaj la cel mai mare
scor, în cazul nostru. Vinurile au fost toate nete cu o dorinţă
declarată pentru puritate, prospețime, și digestibiliate. Se
vorbeşte rar despre efectul de „vintage” la roze, dar se pare că
este interesant să îl subliniem în acest an, cu un 2021 excelent la
nivel global în România.
—-Credem cu tărie că Rosé-ul românesc este încă un
tărâm al experimentelor, așa cum am afirmat anul trecut, deoarece
nu există prea mult cadru legal pentru a limita originalitatea. Cu
toate acestea, ediția actuală nu numai că a arătat mai multă
consistență, ci și un stil mai constant de la o mostră la alta.
—-Strugurii par să fie recoltați din ce în ce mai
devreme pentru ca rosé-ul să aducă arome delicate, dar această
recoltă 2021 din an cald și uscat a împins producătorul să fie şi
mai atent cu fereastra de recoltare pentru a evita ori minimiza la
maxim o corecție acidă. Deși unii poate au folosit- o la mostrele
din panel, nu am observat nici un decalaj major între caracterul
aromelor şi profilul de aciditate și astfel considerăm că, dacă s-a
făcut corecție, acesata a fost foarte ușoară și bine integrată, sau
poate chiar inexistentă.
—-Cele mai multe dintre vinuri păreau să fi fost
vinificate prin presa directă, cu puțin contact pre-fermentar cu
pieliţa, astfel încât acestea au urme foarte lejere de taninuri sau
chiar nu au fenolici. Aciditățile sunt moderate, cu senzație
proaspătă, alcoolul mai lejer, mai digest decât ne aşteptăm de la
profilul anului şi climatelor.
—-Roze- ul românesc începe din ce în ce mai mult să
fie gândit și meșteșugit încă din vie, așa cum facem și în
Provence. Există astfel mai puțin loc pentru elementul „funky” sau
pentru surprize și, deși cadrul legal este încă foarte larg,
culorile si expresiile aromatice sau sructurale par să se
omogeneizeze, datorită gustului clientului și tendințelor
globale.
—-Câteva vinuri care n-au plăcut, cu notele nostre de
degustare din timpul concursului, intr-o ordine aleatorie:
—-Calibrare: Licorna ANNO 5
„Francesca” Roz somonat pal, cu arome de fructe confiate,
intens parfumate, cum ar fi căpșuni, sau dropsuri acidulate. Sec,
cu aciditate moderată, se simte proaspăt, dar generos, evidențiat
de fenolici ușori și amestecându-și fructozitatea dulce cu nuanțe
de piper și zest. Persistent. Bun+/ Foarte bun.
- Crama Histria „Mirachi” IG Colinele Dobrogei roz pal, cu o expresie pozitivă a caracterului reductiv şi deschidere spre arome de pomelo, tente florale și de plante pe fundal pietros. Mai proaspăt decat un roze de Provence, palatinul este sec si satinat, cu structura acidă medie spre plus, dar bine echilibrată. Tactil suculent, împrospătat de citrice crocante, cu o notă de pomelo și amăreală plăcută de coajă de grapefruit. Foarte bun+
- SERVE Cuvée „Sissi” IG Dealurile Munteniei Roz pal trandafiriu, tente portocalii, cu arome de fructe suculente și proaspete puse în evidență şi prin stilul intens, ușor amilic, care oferă însă o reductivitate frumoasă, pozitivă. Suplu, cu aciditate blândă, palatinul său pulpos este contrabalansat de tente amărui de zesturi. Bun.
- Via Viticola „Caii de la Letea” Vol. II DOC – CMD Sarica- Niculiţel Roze- portocaliu clar, cu olfactiv ce propune esteri, spre exemplu jeleu de căpșuni, fructe confectate, dropsuri. Sec, pulpos, cu aciditate plăcută, alcool moderat și digest, postgust condimentat susţinut de zesturi pe grapefruit. Un vin mai tehnic, dar bun.
- Vincon „Sceptrus” DOC- CMD Huşi roz pal nuanţe gălbui, olfactivul prezintă tioli exotici întrepătrunşi cu citrice, fructe roşii şi piersici de vie, complementat de zesturi şi tente ierboase. Sec- tandru, cu aciditate ridicată, o oarecare prezenţă de CO2, tanin mediu, și alcool generos. Aromele propun citrice, plante aromate, coajă de citrice, este suculent, persistent și proaspăt. Bun.
- Domeniul Bogdan „Cuvée Experience” DOC- CMD Murfatlar roze- caisă mediu, olfactivul este floral, cu arome de fructe scăldate de soare, cum ar fi caise, pepene galben, dar şi o tentă de cremă, sugerând, probabil, anumite procese post-fermentare. Un fundal de plante aromate. Sec, cu atac neted, aciditate echilibrată, vinul este generos, cu o dimensiune texturată și o complexitate sofisticată, amestecând condimente picante, cremă, fructe de livadă și flori. Ce iese în evidenţă este atât persistenţa, cât și structura, împreună cu o textură cărnoasă. Foarte bun.
- Domeniile Vinarte DOC Dealu Mare Roze- nuanţă de caisă mediu, olfactiv ce propune esteri amilici, fructe confecate si jeleuri, un vin sec dar tandru, cu aciditate suplă și alcool călduros, postgust lejer amărui, uşor de înţeles, „easy- going”.
- Rasova Sur Mer DOC- CMD Murfatlar Roz aproape sidefat, pal. Olfactivul este floral, fin și aerian, cu o tentă amilică ușoară. Palatinul este sec, cu senzație cărnoasă, seducătoare, aciditate moale, dar evidențiată şi susţinută de condimente. Fără fenolici, doar ținându-se pe zesturi crocante pe final, ca un roze de Provence. Bun+/ Foarte bun.
- SERVE Rezerva Contelui IG Dealurile Minteniei Roz – coacăză mediu cu accente rubinii. Olfactivul este delicat și aerian, oferind cireșe, sâmbure de cireașă, flori. Sec, cu atac moale, textură mătăsoasă, aciditatea este moderată, dar proaspătă. Cu condimente, note de zest și taninuri medii, palatinul este echilibrat, deşi generos, cu o senzație florală și postgut lung, picant cu note de lemn dulce. Foarte bun.
- Crama Liuţa „2 Milenii” DOC- CMD Babadag roz tentă coacăze roșii pal. Reductiv, tiolic, aproape amintind aromele de Sauvignon Blanc cu notele sale de sparanghel, de piatra umedă, completate însă de cireșe și zmeură. Sec, cu aciditate medie spre susţinută, este foarte proaspăt și condimentat, cu un cadru tanic oarecum ferm și un corp suculent punctuat de zesturi picante. Final persistent, cu zesturi, note de zmeură, piper și plante, o nunaţă amăruie de grapefruit. Bun +.
- Crama Trantu „Abstract” DOC- CMD Murfatlar Roz- mango pal, delicat şi reductiv, cu note de piersici, de bujor, este sec, texturat poate şi de un eventual impact de la drojdii, cu aciditate moderată, corp generos, și taninuri echilibrate. Oferă un fruct pur, cu tente pietroase, flori, zesturi, și lemn dulce. Complex, texturat, persistent, echilibrat. Foarte bun +/ excelent.
- Lacerta Rosé DOC- CMD Dealu- Mare Roz- somonat pal, net cu fond pietros, cu un caracter reductiv fin şi câteva note de caise, arome de piersici. Sec, cu o primă impresie copată, bogată și o textură netedă, fenolici ușori și moi, stil Provence, aciditate medie spre lejeră, final este suculent, picant cu note de lemn dulce. Destul de persietnt. Bun +.
- Aurelia Visinescu „Distinct” DOC- CMD Dealu Mare roz- caisă moderat, afişând tioli, un caracter reductiv cu grapefruit, fond floral. Sec, moale, suculent dar și picant, cu aciditate echilibrată, o structură fenolică fermă, cu corp și textură generoase și postgst condimentat cu tuşe de lemn dulce. Bun.
- Via Viticola „Caii de la Letea” DOC – CMD Sarica- Niculiţel Roze coacăz roșu pal, reductiv, cu tioli, propune note de boschet vegetal înflorit. Sec, cu aciditate susţinută şi proaspătă, alcool perzent, corp bogat, texturat cu fenolici frumoşi, lejer picanţi, postgut cu condimente şi plante aromate. Bun
- Lebada Neagra „Egreta” DOC – CMD Sarica- Niculiţel roz- cireaş clar. Reductiv, floral, cu arome de mirodenii, olfactivul este complementat de note de grapefruit, rodie, tente exotice de tioli care amnitesc goiava. Pulpos, condimentat, cu un cuplu alcool și aciditate destul de ridicat, cu fenolici învăluiţi, final picant. Foarte bun.
- Licorna Winery Anno 5 „Batuta” DOC- CMD Dealu- Mare Cu arome de cireşe, sămbure de cireşe, condimente, coaje de citrice. Sec cu aciditate ridicată, un vin generos cu textură mătăsoasă şi senzaţie de suculenţă, palatinul propune o structură serioasă, echilbrată, cu tete picante şi note de kirsch pe finalul persistent. Foarte bun.
- Balla Geza „Kolna” DOC- CMD Miniş Roz coacăz roșu profund. De intensitate medie, oferind zmeură proaspătă, afine, cireșe, vișine, floare de bujor, cu note destul de complexe. Sec, mătăsos, cu miez cărnos, şi acidate medie spre susţinută. Taninuri prezente, tente picante și generoase cu note lejer erbacee pe final, pomelo, coaja de grapefruit aducând relief şi prospeţime. Piperat și ușor auster pe postgust. Bun+
—-De semnalat ca vinul de „welcome” al evenimentului a fost bineinţeles rosé, dar spumant din partea The Iconic Estate – partener al evenimentului: Rhein Extra Rosé Brut – trandafiriu pal şi delicat, olfactivul său aerian inspiră puritate, oferind în același timp un dinamism prin notele sale de coacăze roșii crocante, de zmeură, împletite cu florarul ce amintește de bujorul proaspăt tăiat, de roze stropite de roua matinală. Sec și crocant, suav dar cu o aciditate tonică, textura lui satinata se țese cu bule mici şi fine. Fructe de pădure roşii crocante, un postgust floral şi salivant, un vin menit să ofere energie.