Artomyces pyxidatus by hrib

În copilărie am citit foarte multe povești, povestiri, basme și legende cu și despre prinți, regi sau împărați, ba chiar mai mult, am și jucat roluri cu ocazia diverselor serbări de la grădiniță sau școala primară în care am purtat la rându-mi ca și eroii mei, coroană. Și am convigerea că fiecare dintre voi, la un moment dat în viață ați purtat la rându vostru o coroană, fie ea din carton, hărtie colorata sau chiar din aur... Eu cel puțin, fiind fascinat de acest obiect cu o putere mare simbolică.

Fascinația pentru coroană pare-se că nu mi-a dispărut odată cu maturizarea, sau poate că am rămas același copil de odinioară, cine știe?... Cert este că îmi place în continuare și parcă o regăsesc pretutindeni, chiar și în lumea ciupercilor. Și astfel mi-am propus să vă prezint astăzi o ciupercă mai aparte printre ciupercile de tip coral. Coralul cu coroană (Artomyces pyxidatus). Nu îi cunosc denumirea populară, așa că iertat să-mi fie dacă o să îi spun Coralul cu coroană prin traducere brută din denumirea populară sub care e cunoscută prin lume (crown cora).

Prima și cea mai distinctivă caracteristică a acestei ciuperci este vârful ramurilor, care parcă ar forma mici coronițe în vârful fiecărei ramuri a ciupercii (de fapt formează mici adâncituri pe vârfurile ramurilor, având pe marginile acesteia între 3-6 țepi, care împreună formează imaginea ca de conoană a ramurii ciupercii). Alte caracteristici pe baza cărora Artomyces pyxidatus se poate indentifica ușor ar fi: această ciupercă crește în totdeauna pe material lemnos (în general de foioase și în mod particular pe lemn de sență tare), material lemnos fie îngropat, fie la suprafață; ramurile ciuperci sunt mai distanțate față de alte specii de ciuperci coral (sp. Ramaria); ramurile ciupercii sunt mult mai fragile decât a celor din sp. Ramaria; culoarea acestei ciuperci este în totdeauna albă (chiar dacă cu vărsta devine un alb mai "murdar"), iar la bază unde se prinde de materialul lemnos ea va fi în totdeauna maronie.

Și această ciupercă și-a schimbat denumirea pe parcursul evoluției sale. Prima dată a fost amintită sub denumirea de Clavicorona pyxidata, iar în urma studiilor de DNA din 1981 a fost recatalogată, dândui-se denumirea sub care o cunoaștem și azi: Artomyces pyxidatus. Cu toate astea literatura de specialitate încă o amintește și sub vechea denumire de Clavicorona pyxidata. Datorită acestor studii, cunoaștem relativ multe despre această ciupercă, stim că speciile din Asia, Europa și America de Nord sunt compatibile între ele, asta însemnând că este vorba de una și aceași specie, deși marker-ele genetice ar face diferență între cele 3 specii, fiind posibil ca această ciupercă să evolueze diferit pe cele 3 continente. Rămâne să ne vedem asta în viitor.

Este o ciupercă cu oarecare proprietăți medicinale și printre aceste proprietăți medicinale aș aminti: în China antică această ciupercă s-a folosit în tratarea disconfortului gastric, în tratarea gutei și a febrei. Studiile recente au arătat efecte citotoxice asupra celulelor, ceea ce joacă rol importat în tartarea cancerului. Sigur că necesită încă multă muncă în acest sens, dar poate juca rol important in tratarea cancerului. O altă proprietate a ciuercii este proprietatea antimicrobiană, existând chiar o referință cum că ar fi avut efect in tartarea gripei aviare, dar cu toate astea nu s-au mai făcut studii în acest sens. Nu în ultimul rând aș menționa și efectele pozitive în tratarea bolii Alzheimer.

Coralul cu coroană (Artomyces pyxidatus) este o ciupercă comestibilă, dar fără a avea o valoare culinară mare, valoare sa scăzând și datorită faptului că este foarte greu de curățat de frunze și resturi prinse intre ramurile sale. Cu toate astea însă se găteește foarte repede, poate fi consumată sub orice formă: în supe, preparare calde sau reci, murături. Dar probabil cel mai bine merge ca și garnitură lângă pește. Ciuperca dacă o gustați crudă, poate avea un iz piperat, iz care la inceput poate fi mai estompat dar devine tot mai pronunțat în gură. În urma tratamentului termic, de cele mai multe ori (nu în totdeauna) dispare acest iz piperat. Ca și sfat celor care vor să o consume, să nu culeagă niciodată exemplarele care miros deja a fenol. Ciuperca tânără are un miros plăcut, doar aceste exemplare să le consumăm. În ceea ce privește păstrarea acestor ciuperci, ele nu se pretează foarte bine la a fi păstrate în forma deshidratată, evitați acest mod de a le conserva.

Descrierea ciupercii:

Regnul: Fungi

Diviziunea: Basidiomycota

Clasa: Agaricomycetes

Ordinul: Russulales

Familia: Auriscalpiaceae

Genul: Artomyces

Specia: pyxidatus

Sinonime: Clavicorona pyxidata, Clavaria pyxidata

Specie protejată: comună

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Aparatul fructifer: 4-12 cm înălţime și 2-10 cm în diametru, este format din numeroase ramificaţii cilindrice, fragile. Ramificaţiile, de 1-5 mm grosime, sunt netede, de culoare albă, albicioasă sau spălăcită (cu tente de gălbui sau rozaliu) și de culoare maronie la baza tulpinii. Vârfurile sunt ușor adâncite iar pe marginile acestora prezintă între 3 și 6 țepi, care dau un aspect ca de coroană vârfurilor fiecărei ramificații.

Culoarea sporilor: albă

Sporii: ramurile ciupercii sunt acoperite de basidii de mărime 20-28 x 4-4,5µm, mai largi la bază, cu perete subțire, incolore și ghimpate. Basidiospori sunt eliptici de 4-5 x 2-3µm, cu o mică deschizătură trecătoare în vârful acestora, albe și cu pereții subțiri.

Piciorul: central, de 1-3 cm înălţime și 8-12 mm grosime, în general de culoare maronie, cu aspect ușor catifelat.

Carnea: albicioasă, relativ tare, gumoasă, se oxidează maroniu la apăsare.

Gustul și mirosul: cu miros plăcut, fără a fi caracteristic, gustul plăcut sau ușor amărui dar în stare crudă după o vreme devine destul de piperat.

Reacții chimice: se decolorează gri sau maroniu în reacție cu săruri de fier

Distribuția: Specie saprofită, răspândită în emisfera nordică, întâlnită cu precădere în pădurile de foioase (în speță pe copaci ca: plopul, salcia, arțarul și arborele lalea), ocazional și pe rășinoase. Fructifică din aprilie până în noiembrie, solitar sau în grupuri de câteva exemplare. crește în totdeauna pe trunchiul copacilor aflat în descompunere, fie ele ingropate sau la vedere.

Comestibilitatea: specie comestibilă, dar cu valoare culinară scăzută.

Specii asemănătoare: