Ușor senil prin seninătatea-i inocentă, își umblă pașii rătăcind pe câmpii încercate doar de mine. Somn puțin și multă sete îl cuprind de-o dată. Ușor își lasă spatele să alunece pe scoarță și cu gesturi fine, din greșeală, scoate vinul în loc de apă. Ia o-nghițitură, dar greșeala e sublimă. Setea trece, somnul vine, dar dorința e prea mare. Se ridică și pornește. Picioarele, puțin cam bete, îl opresc. Bagă bărbia în piept și sughiță o secundă. Pornește iarăși, cu zâmbetul pe buze. Știe unde sunt și în zig-zag își croiește drum.      Mă plimb ușor în corcoduș și-l privesc, dar nu îl văd. Îl privesc din amintire și încerc să-l conturez. Mână groasă, degete lungi cu unghii late și arcuite;  ochi profunzi, încercănați și cenușii; păru-i alunecă pe spate; barba-i deasă îi acoperă bărbia; bust bărbătesc și suflet de copil... S-au copt corcodușele prea din vreme. Parcă era martie acum.    ...