CUCKI TARICEANU L-O EXECUTAT PE REMUS BORZA DEPUTAT ALDE CARE A SALVAT HIDROELECTRICA!

  • Postat în Fapt divers
  • la 26-06-2017 13:19
  • 538 vizualizări
CUCKI TARICEANU L-O EXECUTAT PE REMUS BORZA DEPUTAT ALDE CARE A SALVAT HIDROELECTRICA!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Deputatul Remus Borza, care a salvat Hidroelectrica de „băieții deștepți” din energie ce au vlăguit-o ani la rând, a fost exclus luni din ALDE pentru că a votat împotriva moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului Grindeanu.

Anunțul a fost făcut de Călin Popescu Tăriceanu luni, după ședința ALDE în care s-a decis susținerea lui Mihai Tudose ca premier.

„Am și o veste mai puțin plăcută, ca întotdeauna când este vorba despre astfel de subiecte. Biroul Politic Central a votat în majoritate, au fost și câteva voturi împotrivă, pentru propunerea de excludere a domnului Borza — care va fi înaintată Delegației Permanente a ALDE — pentru modul în care a votat la moțiunea de cenzură”, a afirmat Tăriceanu.

Remus Borza a explicat săptămâna trecută de cea a votat împotriva moțiunii, dar liderul ALDE a ținut-o pe-a lui. “Am votat la vedere, conform directivelor partidului. Și, evident, am votat împotriva moțiunii de cenzură. Nu am găsit niciun temei sau un argument rezonabil și rațional pentru care să demitem un guvern pe care tot noi l-am pus în urmă cu cinci luni, să trimitem acasă un guvern care și-a făcut datoria față de țară, un guvern care a performat. Să nu uităm totuși rezultatele spectaculoase la 5 luni de zile, cea mai mare creștere economică din Europa — 5,7%, de 3 ori mai mare decât media la nivel european. Guvernul ăsta Grindeanu atât de detestat astăzi și de indezirabil pentru unii a creat totuși în 5 luni 110.000 de locuri noi de muncă. Avem cea mai mică inflație din Europa 0,4%, un ritm foarte bun în ceea ce privește investițiile străine la 5 luni — 1,5 miliarde de euro și evident cea mai mică rată a șomajului în ultimii 20 de ani”, a explicat Borza.

Reacția lui Borza după excludere

Deputatul a opinat după ce a fost exclus din ALDE că liderul formațiunii, Călin Popescu-Tăriceanu, „va rămâne singur să stingă lumina” dacă va continua „să excludă din partid, în medie, câte un parlamentar indezirabil pe lună”.

„Am luat act de decizia Biroului Politic Executiv de excludere a subsemnatului din ALDE. Primesc această hotărâre cu regret și îngrijorare. Nu în ceea ce mă privește, ci în ceea ce privește viitorul acestei construcții politice, ALDE. Este descalificant și dezonorant pentru un partid ce se pretinde liberal să sancționeze delictul de opinie cu excluderea, marginalizarea și ostracizarea celor care nu respectă ‘disciplina de partid’, celor care nu se supun necondiționat conducătorului mult iubit, celor care refuză să facă parte din cooperativă. Dacă dl Tăriceanu va continua să excludă din partid, în medie, câte un parlamentar indezirabil pe lună, în curând va rămâne singur să stingă lumina la ALDE”, spune Remus Borza, într-un comunicat transmis luni.

Parlamentarul și-a explicat din nou votul la moțiunea de cenzură prin faptul că a optat pentru „stabilitate socială și responsabilitate politică”.

„Alți colegi au înțeles să dea satisfacție unor lideri răniți în orgoliul propriu de emanciparea, percepția publică și evoluția unui premier care începea să devină o amenințare pentru sforarii partidelor care l-au propulsat. Evident, există multă lașitate în politica românească, multe complicități de tip mafiot, vulnerabilități și nevoi pe care cei ce se consideră atotștiutori și atotputernici se pricep atât de bine să le exploateze. Eu nu înțeleg să fiu sluga nimănui, cu atât mai puțin a unui președinte de partid. Eu am un singur stăpân: Poporul Român. Asta trebuie să înțeleagă toți parlamentarii, prin raportare la art. 69 din Constituție, că noi suntem în serviciul poporului și nu în serviciul conducătorilor. Printr-o astfel de conduită vom reda încrederea, prestigiul și onoarea instituției fundamentale a unei națiuni — Parlamentul”, a precizat Borza.

În opinia sa, toate partidele tradiționale românești se confruntă cu „un deficit de democrație”.

„Probabil nu au învățat nimic din lecția franceză, după cum nu au învățat nimic nici din episodul ‘Colectiv’. Românii au nevoie de o clasă politică onestă, națională, asumată și vizionară, care să reformeze statul, instituțiile și marile sisteme publice, fie că vorbim de administrație, învățământ, sănătate etc. O clasă politică care să dea dovadă de pragmatism și eficiență în lupta cu birocrația, corupția, evaziunea fiscală și excluziunea socială. Am demonstrat că există viață și după insolvență. Va exista viață politică, în ceea ce mă privește, și după ALDE”, a mai afirmat Borza.


Din categoria:Politica