Experiențe dezvoltare personală sau cum fiecare experiență a contribuit la maturizarea mea. Am ieșit din zona de confort și m-am confruntat cu propriile temeri. Furnizorul tău de experiențe al inteligenței emoționale începe să facă diferența dintre real și emoțional prin intermediul expunerii la cauză.
Acrofobia sau teama de înălțimi
este prima experiență negativă este momentul în care am realizat că
mă confrunt cu o senzație incontrolabilă care în timp se
transformase în panică. Panică. Panică. Din primii ani de viață
m-am confruntat cu acrofobia. Totul a pornit de la încrederea
părinților de a pasa responsabilitatea de avea grijă de mine unui
alt membru al familiei. Am fost lăsată preț de câteva ore cu un alt
membru al familiei. Nu a fost o decizie prea bună, pentru că acel
moment mi-a marcat existența. Am ieșit afară împreună cu acel
membru al familiei și dumneaei filtra cu un timp. Eu mă jucam pe
lângă ei. Făceam parte din decor. M-am prins cu mâinile de un gard
mic. Gardurile acelea cu țepi mici care împrejmuiau o locație.
Gardul era format dintr-un pătrat gol. M-am dat bară în bară sau
mai bine spus mi-am făcut având atât de tare încât m-am rostogolit.
Doamna, amuzată de cele întâmplate. Mi-a spus să dau drumul și să
nu mai țin cu putere de suportul de sus. Am mers pe încredere. Și
rău am făcut. Știți momentele acelea amuzante de pe youtube de
fail. Acel moment de umor în care cuiva i se întâmplă ceva rău, dar
noi ne amuzăm. Fix, asta s-a petrecut. Am căzut într-un mare stil
de mi-am trântit căpățâna de bordura proaspătă. Mătușa a avut
ghinionul sau poate erau cele trei ceasuri rele. Panicată de cele
întâmplate mătușa a pasat această situație în grija părinților.
Ideea este că, mama îi dăduse o fetiță frumoasă, întreagă și fără
vânătăi. Însă, ea, a returnat o fetiță plină de vânătăile de la
căzătură și cu un cap turtit la spate din care țâșnea mult sânge.
Acel moment a rămas întipărit în memoria mea și mi-a bântuit
existența, punându-mi anumite
limite.
Limita de a privi în jos. Țin
minte că după acest incident. După ce mi-au pansat și cusut acolo
rana adâncă din capul meu. Trecuse ceva timp de la această
experiență. Adică fac parte din cei care au căzut în cap când erau
mici. După, această experiență am mers în vizită la maternitate la
o prietenă de-a mamei mele. Maternitatea fiind dotată cu scări. Am
urcat scările până la etajul doi. Am înghițit în sec. Mi-au
transpirat palmele. Vedeam înălțimea scărilor de sus în jos în 3D
varianta triplată. Am cedat și nu am mai urcat un etaj. Îmi era
teamă. Teamă de înălțimea care se tot mărea. Am rămas la etajul doi
cu portarul, în timp ce mama și-a vizitat prietena. Când ne-am
întors, aveam tendința să cobor câte două trepte să scap de acel
loc.
Panica de înălțime. A doua
experiență a fost cu un lift. Mergeam la o prietenă care stătea în
blocul-turn. Blocul-turn fiind puținele blocuri cu multe etaje din
Brașov. Un fel de zgârie-nori ai ardelenilor. Prietena mea, de
atunci, locuia la etajul 9. Îmi era imposibil să urc scările până
la etajul 9. Am hotărât să iau liftul. Nu era prima dată când o
vizitam. Am urcat în lift. Între etajul 4-5 se blochează. Bine că
nu aveam probleme cu spațiile înguste. Ideea este că am sunat la
acel număr. Administratorul liftului se alertase. A chemat
specialiștii să rezolve situația. Au scos acel capac de deasupra și
voiau să mă ridice pe la etajul 5, sprijinită de un domn care avea
tot felul de sfori. A doua variantă era să aștept să se remedieze
liftul și să îl evacuez așa cum pășisem în el. Am așteptam în jur
de 5 ore să se remedieze problema și am ieșit din acel lift. O
lungă perioadă de timp nu am mai mers cu
liftul.
Terapie prin călătorie. Mi-am învins
teama de acrofobie făcând terapie prin călătorie în trei pași: Am
călătorit cu autocarul cu un feribot, împreună cu fratele meu, am
călătorit cu mașina pe Transfăgărășan, împreună cu un cuplu din Dej
și a treia experiență am călătorit cu avionul, împreună cu iubitul
meu.
Prima experiență a fost călătoria cu
feribotul. Am pornit din Brașov în concediu în Corfu. Ei bine am
mers cu feribotul din Igoumenitsa până în Corfu. Am mers o oră și
un pic, aproape două ore cu feribotul. Ne-am luat lucrurile și am
urcat sus pe feribot să avem o priveliște minunată în care muntele
se unea cu mare. Eram singura acrofobă din grupul respectiv. Am
trecut de la banca de care mă țineam din toate încheieturile la dus
la a sta mai aproape de bara de protecție. Am privit ce se întâmplă
cu acel motor în apă, dar fiorul de pe șira spinării îl simțeam tot
mai puțin. Începuse să-mi placă să nu fiu acrofobă și să privesc
marea, muntele, să mă bucur de toate aceste momente pe care le-am
privit inițial cu respingere. A fost răul necesar din viața mea
care a contribuit la diminuarea
fricii.
A doua experiență a fost călătoria cu
mașina pe Transfăgărășan. M-am întors de la nunta prietenilor mei,
dragi, de la Dej cu ei. Înainte cu o zi de nunta lor a fost ziua
mea de naștere. Și au vrut să îmi facă o surpriză. Unul dintre cele
mai frumoase cadouri a fost să călătoresc cu mașina alături de ei
pe Transfăgărășan, Bâlea Lac, Barajul Vidraru. Ei au oprit aproape
de un hău ca să mă ajute să scap de această frică. Au făcut diverse
glume. Că o să cad. M-au luat în brațe și se făceau că îmi dau
drumul în acel hău. Soția domnului făcea poze aproape de bara de
protecție. Eu speriată, mă uitam cu încrâncenare la jovialitatea
lor în astfel de momente critice pentru mine. A fost cea mai
spectaculoasă experiență, în care mi-am mai diminuat frica de
înălțime. Și am înțeles că înălțimea munților arată cursul natural
al pădurii și implicit al naturii în sensul
pozitiv.
A treia experiență a fost despre prima
mea călătorie cu avionul. Etapizat am învățat să-mi înving frica și
să-mi controlez emoțiile. Am mers într-un proiect Erasmus+ în
Grecia și am luat avionul. Am făcut schimb de locuri cu prietenul
meu ca să stau eu aproape de culoar. El a stat la geam la dus, iar
la întors am stat eu la geam. Aveam emoții, palmele îmi transpirau,
pulsul creștea, inima îmi bătea tare. Asta până când a decolat și
am reușit să îmi înving teama. Priveam cu coada ochiului la ce se
întâmpla. Nu am reușit să dorm până la destinație. Mă gândeam la o
sumedenie de lucruri. La întors am prins curaj. M-am uitat pe geam.
Tot la fel de tare îi strângeam mâna iubitului meu ca să simt
siguranță.
Faptul că am ieșit din zona de confort
a contribuit la tratarea acrofobiei. Dacă am trecut de aceste
obstacole. Sigur, pot să trec peste orice în viață și pot încerca
activități noi cu adrenalină. Am experimentat. Am învățat să mă
autodepășesc și să îmi vindec trauma din copilărie. Terapia prin
călătorie a fost benefică și a avut un rol salvator în viața
mea.
Sursele de informare:
Experimentează.ro
și Super
Blog.
Articolul a fost scris pentru
sponsorul Experimentează.ro la a doua probă din cadrul celei mai
longevive competiții din online Spring SuperBlog
2020.
