"Dacă m-aş îmbolnăvi de sinceritate mi-aş umple stiloul cu lacrimi şi l-aş lăsa să facă acea dîră memorabilă pe caietul ce îl voi arunca mîine la coş." - Nicolae Sava

Cat de mult ne dorim sa parem "puternici", imperturbabili, rezistenti? Cat de mult ne ascundem in spatele mitului eroului? Cat de mult negam vulnerabilitatea? Si cat de multi plasturi lipim peste taieturile adanci in structura intima a sufletului? 

Ne ferim cu obstinatie de a fi comparati cu o mimoza. Ne imbracam in armuri rezistente pentru a ne ascunde fragilitatea si ridicam ziduri groase intre noi si intentia de apropiere a celorlalti. Nu reactionam la fel. Uneori suntem de o exuberanta vecina cu miscarea browniana atunci cand cineva se apropie periculos de mult de nucleu. Alteori ne retragem tacuti infasurati in ganduri atunci cand ceilalti ar putea intrezari caducitatea dincolo de scuturile ridicate. Nu avem aceleasi reactii dar, cumva, sbstratul este acelasi. Am invatat ca vulnerabili...