În ultimii 20 de ani s-au scris cărţi şi publicat numeroase
studii ştiinţifice prin care s-a dovedit că lui Mihai Eminescu i
s-a pus diagnosticul de „nebun” în vara lui 1883 pentru că încurca
planurile secrete de alianţă ale Regelui Carol I cu Austro-Ungaria
şi Germania. Poetul Mihai Eminescu, ca redactor şef la Timpul,
publicaţia conservatorilor români, milita deschis împotriva unei
alianţe cu Viena şi pentru unirea Transilvaniei cu România. Poetul
Naţional era implicat activ în conducerea Societăţii secrete
„Carpaţii”, care se înarma pe ascuns şi acţiona pentru un război de
eliberare în Ardeal. Planurile lui Mihai Eminescu îl deranjau pe
Regele Carol I şi, mai ales, elita politică conservatoare şi
liberală, precum şi curentul masonic pentru realizarea unei alianţe
cu Germania şi Austro-Ungaria. „Mai potoliţi-l pe Eminescu!” Acesta
este mesajul junimistului P. P. Carp care îl transmitea de la Viena
mentorului Junimii, parlamentarul Titu Maiorescu. Comanda se va
executa pe 23 iunie 1883. Eminescu avea doar 33 de ani. Carp se
afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord
secret cu Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care
de altfel a si fost incheiat pe 18 (30) octombrie 1883.
Reputatul eminescolog, profesorul Nicolae Georgescu, lamureste
în ce context a avut loc internarea forţată a lui Eminescu. „Ce
voia acest tratat?”, scrie el. „În primul rând, ca România să se
orienteze politic spre Austro-Ungaria. Cu alte cuvinte, România nu
mai putea să-şi revendice Ardealul. Acest tratat mută lupta
ardelenilor în Ardeal. Bucureştiul era de zece ani dominat cultural
de ardeleni, care ridicau puternic vocea pentru eliberarea
Ardealului, pentru drepturile românilor care erau asupriţi. Or,
tratatul le interzice brusc să protesteze în Bucureşti pentru
eliberarea Ardealului. Eminescu trebuia eliminat din presă şi viaţa
culturală a ţării prin înscenarea nebuniei. La instigarea
cancelarului german Bismarck şi al baronului austriac Von Mayr,
şeful serviciilor secrete vieneze, sediile Societăţii secrete
„Carpaţii” sunt închise, iar liderii ei sunt arestaţi şi expulzaţi
din ţară. Este închis ziarul L’Independance Roumaine şi directorul
acestuia, Emil Galli, este expulzat din România. La fel şi Zamfir
C. Arbore.
Cu poetul Mihai Eminescu, a cărui geniu era recunoscut de
opinia publică, situaţia eliminării acestuia din prim planul vieţii
politico-culturale era mai dificil de realizat. Pur şi simplu i s-a
înscenat „nebunia”. În dimineaţa zilei fatidice de 28 iunie 1883,
soţia lui Slavici, gazda lui Eminescu, îi scrie lui T. Maiorescu
(pseudo-protectorul) că acesta ar fi înnebunit. În aceeaşi zi, pe
la ora 6.30, însoţit de ing. Simţion (un apropiat de-al său),
Maiorescu se deplasează la ospiciul privat al doctorului Suţu
(Soutzo) şi convin cu acesta ca Eminescu să fie internat aici,
pentru o lună de zile, pentru a-l atrage în cursă, îi scrie un
bilet, chemându-l să-i facă o vizită. Ajuns la Maiorescu, Eminescu
este trimis, cu o birjă, acasă la ing. Simţion, sub pretextul
transmiterii unui bilet. Aici este aşteptat de haidamacii
doctorului Suţu, urcat într-o dubă şi dus la ospiciu. “Acolo, nu va
mai fi gazetar, ci numai un biet smintit. Planul fusese îndeplinit
cu succes. Gazetarul Eminescu era “ocrotit” într-o casă de
sănătate.” (C.L. Cernăianu) Legendarea nebuniei poetului, în
conformitate cu punctul al doilea din planul acţiunii de lichidare
a sa, comportă, însă, mari defecţiuni şi nu subzistă la o analiză
cât de cât pertinentă, deoarece Maiorescu iniţiază acţiunea de
internare în ospiciu, fără a se convinge personal dacă poetul a
înnebunit sau nu şi stabileşte o anumită perioadă a şederii sale în
ospiciu. În conspiraţie intră şi un ziarist şantajist şi
aventurier, posibil agent al poliţiei. În fatidica zi de 28 iunie
Mihai Eminescu, presimţind că va fi arestat la sediul societăţii
secrete pleacă la Capşa, un local de lux din Bucureşti. Aici i se
întinde o cursă de către jurnalistul Grigore Ventura. La Capşa,
conform declaraţiilor lui Ventura, Eminescu ar fi început să ţină
un discurs „politico-socialo-national” înfierbântat, ar fi scos un
pistol, ar fi ameninţat-o pe soţia patronului şi ar fi strigat „la
toate aceste nu-i decât un leac. Să îl împuşc pe rege!”. Ventura,
în loc să îl calmeze, îi ţine isonul, ca un agent provocator, şi îi
propune să meargă împreuna la palatul Cotroceni. Ajunşi acolo află
că Regele nu este în Bucureşti. Pe drumul de întoarcere, Ventura îl
duce pe Eminescu la băile publice Mitraşevski, îl lasă într-una din
camere şi apoi alertează Poliţia că un nebun s-a închis în baia
publică. Îi cheamă la faţa locului pe alţi doi membri ai Societăţii
Carpaţii, Siderescu şi Ocăşanu. Ciudat că cei doi au cu ei o cămaşă
de forţă. Intră în baie, îl imobilizează pe Eminescu şi spre orele
19 îl duc la stabilimentul Suţu, unde avea deja rezervat un loc de
dinainte. Din această dată începe „odiseea” nebuniei lui Mihai
Eminescu. Dr. Şuţu îl internează pe Eminescu în lipsa unei cereri
scrise de admitere, care să cuprindă datele personale şi
domiciliile poetului şi ale petiţionarului. Acelaşi dr. Suţu
acceptă internarea, fără un act medical subscris de doi medici, nu
înştiinţează administraţia specială asupra internării, nu solicită
constituirea unei comisii de medici care să-l examineze pe pacient
şi nu întocmeşte buletinul medical. Un simplu bilet de mână, scris
de dr. Suţu, la 5 iulie 1883, rămâne drept certificat medical,
înscris sacru, de necontestat, deşi diagnosticul iniţial este
schimbat de alţi medici, iar pacientul este tratat pentru altă
boală decât cea declarată de dr. Şuţu. Pentru a nu putea fi
eliberat din ospiciu, Maiorescu pleacă în străinătate chiar în ziua
internării poetului, astfel că rudele şi prietenii nu-l pot vizita
şi nu se pot interesa de soarta sa. După tratamente aflate în pază
şi otrăvit cu injecţii cu mercur la Viena, Iaşi şi Odessa, Eminescu
revine în ţară „calmat”. El îşi reia activitatea poetică şi e numit
chiar pe post de bibliotecar la Iaşi. Vlahuţă îl vizitează şi-l
consideră perfect sănătos şi în puterea creaţiei. În ciuda
teoriilor lui Titu Maiorescu şi apoi a lui George Călinescu că
poetul nu a mai scris după 1883, datorită „nebuniei” sale, este
fals. Eminescu a continuat scrie poezie şi proză. Evită jurnalismul
din motive demne de înţeles. Eminescu nu a fost nebun şi nici
bolnav de sifilis aşa cum spun unii medici care l-au consultat.
Moartea poetului survine în urma lovirii cu o piatră în cap pe 15
iunie 1889 din partea unui pacient nebun în azilul unde era
internat. Reanalizarea recentă a autopsiei de catre doctorul
Vladimir Belis, specialist în medicina legală, şi a doctorului
Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu
erau decât simple fabulaţii, o modalitate de a acoperi necesitatea
suprimarii acestuia.
După un studiu care s-a intins pe parcursul câtorva ani, dr.
Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru,
cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari în domeniul
patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a
suferit de lues şi nu a avut demenţă paralitică”. Creierul sau, în
greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior intenţionat la soare
avea să fie dovada falsităţii diagnosticului de sifilis, întrucât
această boala consumă materia cerebrală. În acea tristă zi de 15
iunie 1889, Titu Maiorescu avea să scrie în jurnal: “Pe la 6 ore a
venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a
murit Eminescu în institutul de alienaţi al d-rului Suţu, de o
embolie”. „Nebunia” şi moartea lui Mihai Eminescu sunt creaţia unor
interese politice majore ale statului român, care a încheiat în
septembrie 1883 o alianţă secretă cu Austro-Ungaria şi Germania,
prin care se prevedea eliminarea politicienilor şi scriitorilor
români, care se opuneau proiectului de alianţă „contra naturii” a
lui Carol I şi doreau un război pentru eliberarea românilor
asupriţi din Ardeal. Mihai Eminescu a fost făcut „nebun” şi apoi
ucis pentru că şi-a dorit unirea tuturor românilor într-un singur
stat „de la Nistru până la Tisa”, fapt ce a deranjat marile puteri
ale epocii şi protipendada politică de la Iaşi şi Bucureşti. Mihai
Eminescu nu putea fi târât într-un proces public că a dorit să-l
asasineze pe Rege sau să fie expulzat că dorea unirea cu Ardealul,
pentru că altfel indigna opinia publică românească până la revoltă.
Atunci, Regele, Titu Maiorescu – „asasinul moral” al poetului – şi
Poliţia au înscenat „nebunia” lui Eminescu, incluzând în complot o
serie de medici, ce făceau parte din organizaţii oculte sau
discrete, subordonate intereselor de stat ale lui Carol I şi ale
unor lideri liberali sau conservatori.
Autor: Ionut Tene
Sursa: Ziarul Natiunea
