Am rezonat cu poezia lui Marin Sorescu de la primele
rînduri citite, la recomandarea tatei, care îl aprecia foarte mult.
În perioada liceului începusem chiar să scriu ca el. Eram curios să
văd cartea lui de debut, care lipsea din biblioteca noastră și nu
se mai găsea în librării, la 20 de ani de la apariție. Parodiase
acolo clasici și congeneri, poeți oficiali și underground, de la
noi și din literatura universală. Singur printre
poeți avea să se reediteze imediat după Revoluție, în
1990, la o editură nou apărută, InterCONTEMPress. Acum cîțiva ani,
am găsit la un anticariat a doua ediție a parodiilor, apărută în
1972 la Junimea, prefațată chiar de autor. Îmi lipsea, însă, ediția
princeps. Și uite că zilele trecute, am primit un email în care
eram anunțat că a revenit în stocul anticariatului Singur
printre poeți de Marin Sorescu, Editura pentru
Literatură, 1964, cu un cuvînt înainte de Marcel
Breslașu.