Deși răsăritul soarelui -Nichita Stănescu

  • Postat în Personal
  • la 01-07-2022 12:57
  • 306 vizualizări
Deși răsăritul soarelui -Nichita Stănescu
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Mihaela Băbuşanu Amalanci
Deși răsăritul soarelui
e o treabă bărbătească
locul unde orizontul urlă
rupt de culorile lui,
îmi place să-l prelungesc
cu-n trup de femeie.

Așa arată iubita mea dormind
capul ei e un nod cu fundă
și unde i se sfârșește creștetul
începe aerul dimineții.
Iar inima îmi bate-n coaste
ca un leopard în cușcă
altfel ar lua-o razna-n sus
și-ar ajunge curând să fie
prima inimă din lună.