Am zis că vă fac o recenzie rapidă pentru o cărticică pe care
am găsit-o pe rafturile librăriei la care am lucrat luna aceasta cu
copiii.
Din capul meu prezintă povestea unei fetițe puternice
de doar unsprezece ani diagnositcată cu paralizie cerebrală. Melody
este condamnată să rămână tot restul vieții într-un scaun cu
rotile, fără să fie capabilă să umble, să mănânce sau să se îmbrace
singură.
Și cum toate astea nu par a fi de ajuns, fetița este
diagnosticată cu retard mintal în mod eronat din cauza
incapacității sale de a articula cuvintele.
Ce nu știu apropiații fetei, dar află cititorul, este că
Melody are o memorie extrem de bună, este inteligentă, capabilă să
înțeleagă lumea din jur și are un simț al umorului debordant, pe
scurt, este o fetiță briliantă.
"Cuvintele din absolut toate cărțile pe care mi le-a citit vreodată tata mi-au rămas în minte pentru totdeauna."
Subestimată de profesori, sistem, dar încurajată de familie și
apropiați, lui Melody i se oferă o formă de comunicare cu ajutorul
MediTalker-ului, un fel de tabletă prin care fata își comuncă
gândurile.
Școala este locul în care trece prin cele mai mari provocări,
condiționată să stea în clasa H-5 alături de alți elevi cu nevoi
speciale. Melody nu este prea stimulată intelectual și deci se
simte frustrată fiind nevoită să audă iar și iar aceleași cântecele
pentru copii mici și i se ceare să repete frecvent alfabetul
împreună cu colegii de clasă.
Fiecare copil din clasa în care se află are diferite nevoi
speciale, de la probleme locomotorii până la retard într-o formă
mai gravă sau mai ușoară.
Într-o zi, la orele de integrare în clasele normale, Melody ia
parte la un test de cultură generală. Îl trece cu punctaj maxim și
este acceptată în echipa ce va reprezenta școala la un concurs de
cunoaștere.
Din acest moment, viața fetei capătă un nou sens, iar familia
o srpijină în drumul ei de învățare. Din păcate, este din nou
subestimată, iar cunoștințele ei sunt adesea puse la îndoială din
cauză că este asistată de un calculator.
Melody Brooks devine astfel personajul simbol al copilului cu
handicap. Copilul subestimat și considerat o povară pentru
societate și uneori pentru propria familie.
Să vă spun părerea mea
Din păcate, nici în România situația nu este roz. Nu reușim să
le oferim copiilor sau adulților cu handicap locomotor nici măcar
căile minime de acces pentru diferite facilități. Nu avem nici
elementarele rampe de acces spre școli, bănci, facultăți sau spații
publice, ce să mai spunem de educație incluzivă și accesul la
cărucioare acționate electric pentru cei care au nevoie.
Mi-am adus aminte acum că în facultate aveam o colegă în
cărucior. Niciuna dintre intrările în sălile de curs sau clădirile
unde studiam nu avea rampă de acces. Nici măcar una. Eram nveoiți
să o ridicăm la prorpiu în multe situații ,cu căruciorul, ca să
ajungă și ea la cursuri. Prindeam mai mulți de cărucior și o
trăgeam pe scări în sus, se potrivea să avem de urcat etaj, nu doar
câteva scări de la intrare.
La o altă situație de acest gen am luat parte și săptămâna
trecută. Stăteam cu un prieten pe o bordură și mă odihneam lângă
vitrina unei bănci din centru orașului. A venit un domn în scaun cu
rotile, banca nu avea rampă de acces. A fost chemat responsabilul
și îmrepună cu un alt angajat l-au ridicat pe domnul cu scaun și
l-au băgat înăuntru ca să-și rezolve situațiile de la ghișeu.
E frustrantă această lipsă de interes față de nevoile
celorlalți. Cred că dacă aș trece prin situații precum Melody,
fosta mea colegă sau acel domn, Din capul meu ar sări
multe gânduri negre.
Romanul acesta este un manifest care vorbește în numele celor
subestimați, celor marginalizați, care sunt diferiți și totuși sunt
oameni la fel de capabili intelectual precum suntem și noi.
Mi-a plăcut punctul de vedere exprimat în carte, mi-au plăcut
personajele, deși simple și create pe înțelesul micilor
cititori.
