Afară plouă laic și-aș vrea să fii aici,

Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,

Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici

După ce-au lins smântână (slup-slup) din farfurie.

Ți-aș spune-ncet: Dă-mi mâna… și poate că mi-ai da-o

Cu sufletu-n ruină ca-n vechi foiletoane

În care-n moi fotolii leșină dulci cucoane

Vărsând pe sâni ceșcuțe de lapte cu cacao

Ți-aș da deoparte părul cu gura de pe gât,

Cu gura ți-aș desface nasturii mici de bluză

Și ți-aș șopti-n urechea ta fleață și confuză:

„Afară plouă laic și-s trist și mi-i urât…”