DJ NELLY

  • Postat în Litere
  • la 04-07-2022 18:35
  • 274 vizualizări

rău zgârie Nelly neliniștea zimțată

cu unghii ascuțite de vampir

pe degete sucite, răsucite

inele, platoșe de piele

din liniște neliniștea se naște

neliniștea crescândă expandează

în doze graduale se consumă

abrupt se umflă ca o spumă

din acalmie dă în clocot și stârnește

aplauze frenetice prizează

neliniștea la maximum mixează

la invizibile platane

DJ-ul e în vervă, jubilează

alege soluția de rezervă

pare un avion căzut în vrie

când face scratch pe discul de vinil

corpul subtil o rană vie

neliniștea se zbate-n difuzoare

vibrează-n instalații în neștire

se instalează panica, se naște iar o știre

scrâșnet de roți încinse, melodia șuie

locomotiva-i dusă de un șuier...

©Mihaela Chițac, 2022

De același autor

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente