La aceasta provocare am fost invitata de
Carmen, care la randul ei
a primit-o de la Tudor Enea.
Acum vreo noua ani, au tasnit urmatoarele ganduri,
intr-o zi de primavara, dupa
cateva ore petrecute in Herastrau:
Afara este senin, cu vant usor. Apa se loveste de mal intr-un joc
al ei, ce parcurge
etapele de la deliciu la extaz. Extaz? Ei, poate ca exagerez un
pic, dar de ce nu?
Sunetul ei inconfundabil imi place enorm. Se unduie si creste mici
stralucesc in soare.
Este o miscare verde si fascinanta, care este calmantul ideal
pentru nelinisti si doruri.
 |
| Mi-e dor sa-mi amintesc ce faceam in
alte timpuri... Mi-e dor sa reintalnesc suflete dragi, care au zburat spre alte universuri... Mi-e dor sa inteleg misterele incifrate si sa le imprastii pe culori spirale... Mi-e dor de mine atunci si acum si sper ca voi intelege candva aceste doruri! |
S-a schimbat ceva intre timp?
Doar niste nuante pe si mai multe spirale...
Adica si mai multe mistere incifrate, de inteles.
Chiar daca este greu de vorbit de un astfel de dor,
al emotiilor lucrurilor inca nedescoperite,
el tasneste cu putere si ma face sa-mi depasesc
tristetile, gandindu-ma ca existam aici pentru a
fi conectati la culori si partasi eterni la creatie.
 |
| Dor de efecte |
